Lumini de gând - este revista Parohiei Timişoara Freidorf, apărută cu binecuvantarea ierarhilor, apare din aprilie 2010, având un conţinut color, fiind tipărită  prin contribuţia parohiei, dar şi prin sponsorizarea Fundaţiei ,,Pentru Voi", având numeroase articole cu caracter religios- moral, dar şi sfaturi medicale sau sociale. Printre colaboratorii revistei îi amintim pe preoţii parohiei, protopopul dr. Ioan Bude, doamna Director al Fundatiei ,,Pentru Voi"- Laila Onu, dr. Mihai Iacob, cadre didactice ale Grupului Şcolar Auto,elevi ai Colegiul Naţional Bănăţean şi ai liceului Pedagogic,, Carmen Sylva",  studenţi şi absolvenţi ai prestigioaselor instituţii timişorene.

Chiar dacă a apărut doar trimestrial, la concursul organizat de Mitropolia Banatului în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, revista parohiei  a obţinut premiul  al III-lea.

În viitor sperăm să o redăm şi în format electronic, spre folos duhovnicesc şi nu numai.

Adresa de email este crosoiu@yahoo.com

 

 

LUMINI DE GAND EDITIA NR 3 DIN  DECEMBRIE 2011

 

 


 

PASTORALA LA NAŞTEREA DOMNULUI

 

NICOLAE din mila lui Dumnezeu  Arhiepiscop al Timişoarei

şi Mitropolit al Banatului

 

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini: har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos.

„Astăzi S-a născut Hristos, Mesia, chip luminos. Lăudaţi şi cântaţi, Şi vă bucuraţi!”

 

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Cu sufletul înseninat de bucurie sfântă, dăm mulţumire Părintelui ceresc că ne-a învrednicit şi anul acesta să prăznuim în pace Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Negrăita bucurie a Crăciunului se revarsă din nou peste noi. De vestea acestei bucurii sunt pline inimile noastre, casele noastre, sfintele biserici şi mănăstiri, căci în ele răsună vestea cea bună: „Astăzi S-a născut Cel fără-nceput, cum au spus proorocii“. „Astăzi S-a născut Hristos, Mesia chip luminos; lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi“! Această veste bună o poartă acum din casă-n casă colindătorii, o cântă în biserici credincioşii şi o împrăştie în văzduh clopotele. Toată suflarea creştinească se bucură, cântă şi preamăreşte pe Părintele ceresc, pentru bogatele Sale daruri împărtăşite nouă prin Fiul Său.

Într-adevăr se naşte şi acum, dar nu într-o smerită peşteră de dobitoace, pentru ca, din cel dintâi ceas al vieţii Sale pământeşti să ne înveţe ce sunt smerenia şi ascultarea. Acolo, trupul fraged al Pruncului dumnezeiesc, a fost încălzit de suflarea unor fiinţe necuvântătoare dar şi de privirea iubitoare a Maicii Preacurate şi a dreptului Iosif. Acolo,
păstorii au fost cei ce I s-au închinat, mirându-se foarte de minunea pe

care a făcut o Domnul, iar cetele cereşti I-au cântat cântare nouă: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire“.

Astăzi Hristos se naşte în sufletul şi în inima noastră, dar nu ca un prunc, ci ca un stăpân, care ne aduce dumnezeiască ocrotire, nu ca un prunc aşteptând să fie purtat în braţe, ci ca un călăuzitor în stare să ne poarte pe drumul bun al vieţii spre împărăţia lui Dumnezeu.

 

Dragi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Bucuria Crăciunului este pentru noi bucurie adevărată, bucurie cerească, bucurie veşnică. Este adevărată, deoarece ne este împărtăşită de însuşi Dumnezeu, care nu-şi amăgeşte cu deşertăciuni făpturile Sale. Este cerească, fiindcă îngerii cerului au fost primii ei vestitori pe pământ. Este veşnică, pentru că fără margini şi fără sfârşit este iubirea Ziditorului a toate. Căldura şi lumina ei ne învăluie pe toţi credincioşii, întăreşte pe cei slabi, mângâie pe cei îndureraţi, înţelepţeşte pe cei neştiutori, pe toţi ne îmbogăţeşte duhovniceşte, tuturor ne împărtăşeşte viaţă nouă.

Spre această viaţă nouă şi fericită a fost zidit omul cel dintâi, deşi neascultarea de Tatăl ceresc l-a prăvălit în moarte, care este „plata păcatului“. Povara păcatului a gârbovit pe urmaşii lui, încât aceştia nu- şi mai puteau ridica ochii spre cer, ca să desluşească voia lui Dumnezeu şi nici nu mai aveau puterea s-o împlinească. Viaţa lor se târa neajutorată prin pulberea tuturor rătăcirilor şi a necazurilor izvorâte din ele.

Dar dragostea Părintelui ceresc nu i-a părăsit, ci i-a povăţuit şi întărit, nu i-a lăsat în întunericul păcatului, ci i-a luminat spre a învăţa să preţuiască lumina virtuţilor. Atunci însă când sorocul osândei
trecătoare s-a împlinit, Părintele ceresc şi-a deschis visteria milostivirii


Sale, trimiţând în lume pe însuşi Fiul Său preaiubit, „să Se nască şi să crească, să ne mântuiască“.

Întruparea Lui a dus spre începutul unei vieţi noi, a adevăratei vieţi trăită după voia lui Dumnezeu, a vieţii care-şi ia pildă de urmat însăşi neprihănita viaţă pământească a Fiului lui Dumnezeu întrupat.

Viaţa aceasta nouă este rodul iubirii lui Dumnezeu şi a semenilor, desfăşurându-se întru creştinească smerenie. Din iubire, L-a dat Tatăl ceresc pe Fiul Său unul născut pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Prin smerenie a coborât Hristos Mântuitorul în lume, întru toate asemenea nouă făcându-se afară de păcat.

Ca să preţuim şi să preamărim după cuviinţă izbăvitoarea faptă a Domnului nostru Iisus Hristos, să ne gândim la ceea ce se petrece îndeobşte printre noi oamenii. Aşa de greu şi aşa de rar lăsăm de-o parte mândria noastră, spre a îmbia ajutor vreunui semen al nostru, care are trebuinţă de el. Chiar şi atunci când facem aceasta, ne învăluim fapta în haina deşartă şi urâtă a trufiei.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte, şi încă moarte pe cruce“. Sarcina pe care
I-a dat-o Tatăl, a purtat o cu desăvârşită ascultare, de la naştere şi până la înălţarea de pe pământ la cer. „Pentru aceasta şi Dumnezeu l-a preaînălţat pe el şi i-a dăruit lui nume, care este mai presus de orice nume, ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece: al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. În acest fel să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu-Tatăl“.

 

Dreptmăritori creştini şi creştine,

Împreună-lucrător al bucuriei voastre făcându-mă, după cuvântul Apostolului, vă îndemn cu părintească iubire şi cu toată stăruinţa: „Toate să le faceţi fără de cârtire şi fără de îndoială, ca să fiţi fără

prihană şi curaţi, fii nevinovaţi ai lui Dumnezeu…, ţinând cuvântul vieţii, ca să vă fie spre laudă în ziua lui Hristos, căci nu în deşert am alergat, nici în deşert ne-am ostenit. Să fim buni întreolaltă şi faţă de toţi semenii. Să ne ajutăm unii pe alţii în toate ale vieţii şi să trăim ostenindu-ne în săvârşirea a tot binele. În chipul acesta, vădindu-ne creştini şi cu fapta, nu numai cu vorba, ne vom dovedi cu adevărat următori ai lui Hristos, încât vom putea spune cu Apostolul: „Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte întru mine“.

Împărtăşindu-vă, cu părintească dragoste, aceste gânduri şi poveţe, o dată cu arhiereşti binecuvântări, rog pe Bunul Dumnezeu să vă învrednicească să petreceţi sfintele sărbători ale Crăciunului, Anului Nou şi Bobotezei, în pace, cu sănătate şi cu bucurie deplină, spre a le ajunge încă mulţi şi fericiţi ani.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu noi toţi. Amin.

† NICOLAE

Arhiepiscop şi Mitropolit

Dată în reşedinţa mitropolitană din Timişoara,

la praznicul Naşterii Domnului din anul mântuirii 2011

 

 

 

Invitaţie la colaborare

 

 

Pentru că dorim să vă cunoaştem cât mai bine şi să aflăm cât mai multe despre dumneavoastră, dar mai ales pentru ca împreună să urcăm pe scara către Împărăţia Cerurilor, am hotărât să edităm o revistă ce are ca scop sigur cultivarea creativităţii în vederea urcuşului duhovnicesc.

Vă invităm astfel pe toti cei care binevoiţi să colaborăm la editarea acestei ,,cărămizi” ce va sta la baza dreptei credinţe... Vă adresăm această invitaţie pentru că numai împreună vom putea afla răspunsuri la multe întrebări cu care ne confruntăm zilnic: ,,De ce cinstim icoanele, Sfânta Cruce, Sfinţii?”, dar şi probleme pe care mirenii le întâmpină. Nietzsche spunea ,,Eu ştiu că nu ştiu nimic”, dar spune aceasta pentru că nu a lucrat niciodata în grup…, noi însă, cu cât vom fi mai mulţi, cu atât vom găsi răspunsuri la cât mai multe întrebări şi soluţii la cât mai multe probleme.

Colectivul de redacţie

 

IMNOLOGIA PROFETICĂ A APOCALIPSEI

 

Prot. Dr. Ioan Bude

Protopopul Protopopiatului Timişoara I

 

 

- Apocalipsă 4, 8; 10-11: „Şi cele patru fiinţe [...] odihnă nu au ziua, ziua şi noaptea zicând: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel ce era şi Cel ce este şi Cel ce vine [...]. Atunci cei douăzecişipatru de bătrâni [...] ziceau: Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti mărirea şi cinstea şi puterea, căci Tu ai zidit toate lucrurile şi prin Tine ele erau şi s-au făcut.”


De la prima vedere  ne putem da seama că aici avem: două imnuri sau numai unul singur, construit din strofe antifonice: prima în vers. 8 şi a doua în vers. 11.

Din prima parte se desprinde o temă foarte des întâlnită în scrierile ioaneice: „Cel ce vine” (o erhomenos). Ne vom opri puţin asupra ei, prezentând schematic, în textul original şi în imnul „Trisaghion”, sub două forme de ordonare a timpurilor: Apocalipsă 1, 2.8, în ordinea: „ este, era şi vine” (prezentul precedat de prezentul şi imperfectul verbului „a fi”);

- Apocalipsă 4, 8; în ordinea: „era, este şi vine” (acelaşi prezent precedat de imperfectul şi prezentul verbului „a fi”).

- Apocalipsă 22 - avem o împătrită repetare a verbului „a veni”:

- vers. 7: „ iată, vin curând...”

- vers. 12: „ iată vin curând şi plata Mea este cu Mine [...]”

- vers. 17: „şi Duhul şi Mireasa zic: Vino! Şi cel ce aude să zică: Vino!

- vers. 20: „ Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse!”

Observăm  că aici verbul „a veni” se repetă de patru ori la idicativ prezent şi de trei ori la imperativ. Din cele expuse ar rezulta că Hristosul Apocalipsei este „cel ce vine” dar, din contextul liturgic, amplificat de vers. 9, în care se vorbeşte despre „mărirea, cinstea şi mulţumirea” aduse „celui ce şade pe tron, Celui ce este viu în vecii vecilor”, se desprinde tema euharoistică asupra căreia se dialoghează. În vers. 6 cele patru fiinţe rostesc o proclamaţie rituală: „Sfânt, Sfânt, Sfânt...”, iar în vers. 11, cei duuăzecişipatru de bătrâni răspund printr-o cântare de laudă, exact în momentul solemn al „mulţumirii”
(euharistice). Deci nu e vorba numai de invocarea Parusiei Domnului, ci şi de neîntrerupta Lui prezenţă euharistică în Biserică.


Comparând imnul „Trisaghion”, din Apocalipsă 4, 8, cu textul paralel din Isaia 6, 3, observăm că autorul Apocalipsei nu se rezumă la traducerea fidelă a textului din Isaia, ci îi mai adaugă şi formula: „Cel ce era, Cel ce este şi cel ce vine”. Acest fapt i-a determinat pe unii specialişti să opineze că Sfântul Ioan ar fi citat imnul respectiv nu după Isaia 6, 3, ci după o tradiţie liturgică nu neaparat sinagogală.

- Apocalipsă 5, 9-10; 12, 13: ”Vrednic eşti să iei cartea şi să deschizi peceţile ei, căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat lui Dumnezeu, cu Sângele Tău, oameni din toată semeţia şi limba şi poporul şi neamul; şi i-ai făcut Dumnezeului nostru împărăţie şi preoţi şi vor împărăţi pe pământ […]. Vrednic este Mirelui Cel înjunghiat ca să ia puterea şi bogăţia şi înţelepciunea şi tăria şi cinstea şi mărirea şi binecuvântarea […]. Celui ce şade pe tron şi Mielului, fie binecuvântarea şi cinstea şi mărirea, în vecii vecilor!”.

Şi aici ne aflăm tot într-un cadru liturgic, de fapt acelaşi din cap. 4 care s-a extins într-o impresionantă liturghie cerească.

Cântarea pe care o înalţă cei douăzecişipatru de bătrâni cu alăutele lor este ”o cântare nouă”. Expresia “cântare nouă” este înâtlnită în mod frecvent în Psalmi, în împrejurările solemne (Psalmi 42, 9; 99, 1). Ierusalimul care “se pogoară din cer” este nou, iar creştinul, la Botez, primeşte un nume nou, pe cel a lui Hristos (3, 12). Ideea Jertfei Răscumpărătoare, care formează tema centrală a acestui imn, indică acelaşi climat euharistic al imnului din 4, 8.

- Apocalipsă 7, 9-10. 12: ”Mântuirea este de la Domnul nostru, Care şade pe tron, şi de la Mielul […] Amin! […] Binecuvântarea şi marinea şi înţelepciunea şi mulţumirea şi cinstea şi puterea şi tăria Dumnezeului nostru în vecii vecilor. Amin!”

Atmosfera liturgică se continuă şi aici, pe aceeaşi temă euharistică. După pecetluirea celor osutăpatruzecişipatru de mii de slujitori ai lui Dumnezeu (rămăşiţa mântuită din Israel - cf. III Regi

19, 18; Romani 11, 4-5), marea mulţumire despre care se vorbeşte în continuare, adică martirii creştini” împreună slujitori şi fraţi” cu martirii evrei (Apocalipsa 6, 11), serbează în cer un perpetuu praznic al Corturilor, “având în mână ramuri de finic”. Cântarea lor este o cântare de mulţumire, pe care o înalţă lui Dumnezeu Care i-a mântuit. Ideea se continuă până la sfârşitul cap. 7, într-o atmosferă de împăcare şi linişte, identică cu cea din Psalmul 22, 2.

- Apocalipsă 10, 6: “Şi s-a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor. Care a făcut cerul şi toate cele ce sunt în cer, şi pământul şi cele ce sunt pe pământ şi marea şi cele ce sunt pe mare, că timpul nu va mai fi […]”.

Solemnitatea primeşte acum note dramatice, grave. Se conturează aici momentul prevestirilor, al marilor lupte eshatologice. Îngerul ce stă cu un picior pe mare şi cu unul pe uscat pronunţă un jurământ solemn, anunţând oprirea scurgerii timpului. Martorul jurământului său este însuşi Dumnezeu, Cel ce a creat timpul odată cu lumea vazută. Textul are afinităţi cu Neemia 9, 6, atât din punct de vedere tematic (în Neeemia avem un fragment din Cântarea lui Ezdra), cât şi din punct de vedere stilistic (ambele sunt caracterizate printr-un paraleism poetic sinonimic).

- Apocalipsă 12, 10- 12: ”Acum s-a făcut mântuirea şi puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Său, căci aruncat a fost pârâşul fraţilor, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului  nostru, ziua şi noaptea. Şi ei l-au biruit prin Sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor şi nu şi-au iubit viaţa lor, până la moarte. Pentru aceasta, bucuraţi-vă ceruri şi cei ce locuiţi în acestea. Vai însă, pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt”.


Bucuria solemnităţii de până acum se amplifică prin biruinţa oştilor cereşti asupra ”balaurului celui mare, şarpele cel demult”
(12, 9), fapt care a generat sărbătoarea cerească la care participă şi martirii, de pe pământ, pentru un timp, diavolul mai poate face încă mult rău. Încleştarea cu forţele răului este anunţată în cele ce urmează: (cf. cap. 13).

- Apocalipsă 13, 10: ”Cine ia pe alţii robi, de robie are parte; cine cu sabia va ucide, trebuie să fie ucis de sabie. Aici e răbdarea şi credinţa sfinţilor”.

Acest verset este fundamentat în baza mai multor locuri din Vechiul Testament, între care se remarcă profeţia făcută de Mantuitorul în Ghetsimani: ”[…] toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” (Matei 26, 52). Versificarea vers. 10 conţine deci o sentinţă imnică.

- Apocalipsă 15, 3-4: ”Mari şi minunate sunt lucrurile Tale, Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor! Cine nu se va teme de Tine, Doamne, şi nu va mări numele Tău? Că Tu singur eşti Sfânt şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale s-au făcut cunoscute”.

Bucuria celor ce vor ieşi biruitori din luptele cu fiara din cap. 13, se concretizează în această cântare, numită ”Cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu şi cântarea Mielului”, care este de fapt tot o sinteză de texte vechi testamentare, redate în maniera psalmică, cu acompaniamentul” alăutelor lui Dumnezeu”. De menţionat că în încheierea vers. 4 (închinarea neamurilor şi descoperirea judecăţilor lui Dumnezeu), apare din nou atmosfera întronizării
(cf. Psalmul 97, 3).


- Apocalipsă 16, 5-6: ”Drept eşti Tu, Cel ce eşti şi Cel ce erai, Sfinte Doamne, că ai făcut aceasta; fiindcă au vărsat sângele sfinţilor şi al prorociilor, tot sângele le-ai dat să bea. Vrednici sunt!”.

Aici avem o proclamare a dreptăţii lui Dumnezeu, formulate în stihuri de către îngerul al treilea, în momentul vărsării cupei lui cu pedepse în ape. Din altarul ceresc, în aceeaşi măsură i se confirmă:
”Aşa, Doamne Dumezeule Atotţiitorule, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale!” (vers. 7).

În cele trei versete ale imnului proclamator (5, 6 şi 7) îşi împletesc împlinrea două profeţii: una din Vechiul Testament, din Isaia 49, 26: “Şi pe asupritorii lor îi vor face să-şi mănânce carnea lor şi să se îmbete de sângele lor ca de vin […]”, şi alta din Noul Testament, rostită de Mântuitorul, în Matei 25, 34-35:” […] dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni […] ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor de pe pământ […]”. Rostirea stihometrică a îngerului şi tonul proclamator ne menţin încă în atmosfera imnică de întronizare.

- Apocalipsă 19, 1-8: ”Aliluia! Mântuirea şi mărirea şi puterea sunt ale Dumnezeului nostru! Pentru că adevărate şi drepte sunt judecăţile Lui! Pentru că a judecat pe desfrânata cea mare şi a răzbunat sângele robilor Săi din mâna ei […] Aliluia! Şi fumul focului în care ardea ea, se suie în vecii vecilor […] Amin! Aliluia! Laudaţi pe Dumnezeul nostru toţi slujitorii Lui, cei ce vă temeţi de El, mici şi mari […] Aliluia! Pentru că Domnul Dumnezeul nostru, Atotţiitorul, este împărat. Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm mărire, căci a venit nunta Mirelui şi mireasa Lui s-a pregătit, şi i s-a dat ei să se înveşmânteze cu vison curat şi luminos, căci visonul sunt faptele cele drepte ale sfinţilor”.

- Cu capitolul 19 din Apocalipsă, am ajuns la momentul culminant al liturghiei cosmice, care se desfăşoară triumfal în ceruri. Cu glasuri de tunete ”ca un vuiet de valuri”, toate puterile cereşti

cântă, ca mai sus, imnul triumfal al Împăratului Ceresc, Mirele Bisericii - Hristos, Care se pregăteşte pentru biruinţa finală asupra fiarei, după care va urma sărbătoarea veşnică a nunţii euharistice. Biserica -mireasa lui Hristos- va fi înveşmântată în ”visonul curat şi luminos” al “faptelor celor drepte ale sfinţilor” ei.

Referitor la natura liturghiilor cereşti, sau, mai bine-zis a etapelor marii liturghii cereşti din Apocalipsă, s-a pus -aşa cum am mai arătat- întrebarea dacă autorul oferă nişte imagini pur profetice, sau le-a prezentat după modelul cultului creştin din timpul său? Având în vedere legăturile strânse dintre Apocalipsă şi Vechiul Testament, precum şi cele dintre tradiţiile creştine cultice primare şi cultul sinagogal, majoritatea exegeţilor sunt de acord că fragmentele liturgice din cuprinsul acestei cărţi: imnurile, rugăciunile, dialogul liturgic şi actele de cult, reprezintă nişte realităţi deja cunoscute şi aflate în uzul liturgic al Bisericii veacului apostolic.

- Apocalipsă 22, 20; Corinteni 16, 22; Didahia 10, 5: “Maranatha”:

- Apocalipsă 22, 20: Cel ce mărturiseşte acestea zice:” Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse!”

- I Corinteni 16, 22: ”Cel ce nu iubeşte pe Domnul să fie anathema! (Maran atha! Domnul vine!)”

- Didahia 10, 5: ”Să vină harul şi să treacă lumea aceasta! Osana, Dumnezeul lui David! Dacă este cineva sfânt, să vină! Dacă nu este, să se pocăiască! Maran atha. Amin!”.

Formula aramaică Maran atha prezentată în textele de mai sus, tot în limba aramaică, se mai scrie în două feluri:

- Marana ta (cu verbul la imperativ);

- Maran atha( cu verbul la indicativ perfect).


Este o formulă imnică de invocare, perfect asortată tezaurului imnologic al Apocalipsei. Autorul o inserează în traducere, în cap. 22, 20 preferând sensul primei variante aramaice: Domnul nostru, vino!. Sensul acestei invocări este acelaşi cu cel al textelor citate mai sus
(I Corinteni 16, 22 și Didahia 10, 5): Hristos, Cel aşteptat în mod pascal, va şi veni, tot în chip pascal (cf. Fapte 1, 11) şi, deşi venirea Lui e hotărâtă şi sigură (Matei 24, 27-31. 36-39. 44; Apocalipsă 1, 7). Cel ce va veni nu încetează totuşi să fie mereu şi permanent pascal
(euharistic) prezent în mijlocul Bisericii Sale: ”[…] iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin”, ( Matei 28, 20).

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. M. E. Boisnard, Quatre hymnes baptismales dans la Première Epître de Saint Pierre, în “Lectio Divina”, 30 Paris, 1961,
p. 16.

2. C.F.D. Moule, The Birth of the New Testament, p. 32.

3. Pierre Prigent, Apocalipse et Liturgie, în col. ,,Cahiers  Thèologiques” , 52 , Neuchâtel, 1964, p. 34.

4. N. Roux, Avènement (Art.), la J.-J. Von Allmen, Vocabulaire Biblique, 3-ème éd. Neuchâtel, 1964, p. 34.

5. Pr. Dr. Ioan Mircea, Apocalipsa. Introducere, note şi comentariu, Ed. Harisma, Bucureşti, 1995, p. 32

6. Quelques Testimonia messianiques, în ,,Theologische  Zeitschrift“ , nr.15/1959, p. 419-430; P. Prigent, o.c. p. 26.

 

 

Gânduri “Pentru Voi” în prag de sărbători

 

 

Laila Onu,

Director executiv

Fundaţia “Pentru Voi”

 

Jean Vanier, un mare teolog şi ganditor al timpurilor noastre, care şi-a dedicat viaţa sprijinirii persoanelor cu dizabilităţi intelectuale povesteşte o experienţă extraordinară pe care a trăit-o când a vizitat un azil de psihiatrie în care trăiau sute de copii în condiţii îngrozitoare. Ceea ce l-a frapat a fost tăcerea copiilor: văzând că nimanui nu-i păsa de nevoile lor, copiii au încetat să mai plângă. Oamenii plâng doar când există speranţa că cineva îi poate auzi.

În ultimii 15 ani, noi am fost vocea persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi a familiilor lor, am plâns în numele lor şi am bătut la uşi închise semeţ şi arogant în faţa lor, am schimbat legi şi am înfrânt prejudecăţi. În numele lor, am înfruntat cu stoicism dispreţul unor concetăţeni care considerau persoanele cu dizabilităţi intelectuale drept irecuperabile sau rebuturi, pentru care nu merita să investeşti şi am pledat în faţa celor care au puterea de a decide: de la şefi de stat, la miniştri, parlamentari europeni şi români.

Cu perseverenţă şi multă dragoste, noi am crezut în valoarea fiecărei fiinţe umane, am crezut în dreptul beneficiarilor noştri la o viaţă demnă alături de familie, de prieteni, de colegi de serviciu.

Multă lume uită de unde am pornit, citeam recent un articol care spunea că e împotriva legilor statisticii creşterea numărului de persoane cu dizabilităţi faţă de 1989. Dar în 1989, persoanele cu dizabilităţi mentale nici nu existau în legislaţie şi în statistici, statul comunist nu voia să recunoască existenţa lor, tocmai pentru că le considera lipsite de valoare. Nu o să uit niciodată prima mea vizită într-un cămin spital, şirul lung de oameni îmbrăcaţi la fel, în treninguri special distribuite pentru vizită şi care ulterior se strângeau înapoi în magazie până la vizita urmatoare, feţele lipsite de speranţă, îmbătrânite prematur de lipsa oricărei activităţi şi de condamnarea de

a trăi o viaţă întreagă împărţind camera cu alte 10 persoane, îmbrăcaţi în haine pe care alţii le-au achiziţionat pentru ei, mâncând meniul stabilit de alţii.

Am construit mult în aceşti 15 ani: la propriu, am construit centre, case, apartamente, brutării şi sere. La figurat, am construit punţi de legătura între persoanele cu dizabilităţi condamnate la izolare în cămine spital sau în propriile case şi comunitatea locală. Noi am fost plânsetul şi am plâns pentru că am găsit oameni care să ne asculte, să ne înţelegă şi să ne răspundă. Prietenii adevăraţi sunt cei care iţi cunosc slăbiciunile dar iţi descoperă calităţile, care îţi simt anxietăţile, dar îţi întăresc credinţa, care îţi recunosc dizabilitatea  dar îţi dezvoltă posibilităţile.

Am construit o lume în care suntem toţi la fel de valoroşi, chiar dacă suntem diferiţi. O lume în care Adi o întreabă pe Regina Olandei venită în vizită la Pentru Voi "Are you Miss Holand" şi Maiestatea Sa zâmbeşte cu simpatie şi îl laudă pentru talentul cu care tocmai interpretase la acordeon "Lalele din Amsterdam". O lume în care domnul Primar participă la evenimentele noastre şi Milan îl intreabă când se repară strada Liege, pe care locuieşte el. O lume în care Nicoleta, dupa 20 de ani petrecuţi în cămine spital, primeşte în numele Fundaţiei “Pentru Voi”, la Palatul Elysee din mâna Ministrului francez al Afacerilor Europene, Premiul pentru inovaţie în domeniul dizabilităţii. O lume în care Gianina îşi spune povestea la Atena în faţa a 2000 de oameni printre care preşedintele Greciei şi al Parlamentului European, o lume în care Ghizela pledează la Strassbourg şi la Bruxelles pentru drepturile foştilor ei colegi rămaşi încă în cămine spital.

Ce vom face în următorii ani? Vom continua să construim: am demarat construcţia celui de-al treilea centru de zi al Fundaţei "Pentru Voi", Centrul Orizonturi Noi. Cu ajutorul lui Dumnezeu,  în primăvară îl vom inaugura.

Mahatma Gandhi  spunea că „Măreţia unei societăţi este dată de modul în care îşi tratează membrii cei mai slabi”. Noi vom continua să repetăm că persoanele cu dizabilităţi nu sunt mai puţin valoroase decât ceilalţi şi au acelaşi drept la o viaţă decentă şi demnă.

 

Mulţumim Parorhiei Ortodoxe din Freidorf şi părintelui Claudiu Roşoiu pentru că sunt alături de noi în activitatea pe care o desfăşurăm.

Vă dorim un Crăciun binecuvântat şi un An Nou cu sănătate şi bucurii!

 

Obiceiurile de iarnă

 

Prof. Oana Balosin

 

 

 

Obiceiurile de iarnă îşi au originea în aceeaşi concepţie a societăţilor tradiţionale precreştine cu privire la spaţiu şi timp, concepţie în care timpul nu era omogen şi continuu, existând perioade sacre (ale sărbătorilor) şi spaţii profane în care se efectuau diferite munci agricole. Obiceiurile legate de anumite sărbători din ciclul anual al muncii sau de evenimente deosebite din viaţa oamenilor sunt un domeniu important al culturii populare româneşti.

În sistemul obiceiurilor tradiţionale, obiceiurile calendaristice sau „de peste an” cum se mai numesc, ocupă un loc important. În societatea rurală tradiţională, fiecare sezon era însoţit de ritualuri şi rituri privind fertilitatea şi prosperitatea, constituind un adevărat calendar. În satele cu viaţă tradiţională intensă obiceiurile au avut un caracter general, prin participarea întregii comunităţi. Sărbătorile de iarnă se desfăşoară pe durata mai multor zile, de la 25 decembrie până la 8 ianuarie. Desfăşurate pe parcursul a 12 zile, obiceiurile din această perioadă reflectă concepţia străveche conform căreia, în pragul trecerii într-un an nou „omul poate influenţa, prin anumite procedee, desfăşurarea ciclului naturii pentru a şi-l face favorabil: era perioada deciderii dorinţelor râvnite, când omul devenea oarecum stăpânul cosmosului, întrucât îi dicta împlinirea unui şir de fapte dorite” (Ovidiu Bârlea). Crăciunul şi Anul Nou sunt elementele centrale ale obiceiurilor de iarnă. Termenul de „Crăciun” provine din latinescul creatio – naştere sau calatio – convocare. La romani funcţiona tradiţia convocării (calatio) de către preoţi, la începutul lumii (zi-ntâi) a enoriaşilor, pentru comunicarea zilelor festive ale lunii în curs.  În ciclul obiceiurilor de peste an, obiceiurile de iarnă ocupă locul central, fiind foarte bine închegate şi supravieţuind, în multiple forme, până în momentul actual. Sunt obiceiuri cu vitalitate maximă.

Sărbătoarea Naşterii Domnului a născut în timp multe legende. Una dintre cele mai interesante este cea a lui Crăciun, culeasă de folcloristul Simion Florea Marian la începutul secolului al XX-lea, în peste 20 de variante regionale şi apărută în cartea “Legendele Maicii Domnului”.  Crăciun, care trăia demult, într-un sat, împreună cu soţia sa, Crăciuneasa, era un om mânios şi beţiv. Pe când soţul Crăciunesei era plecat de acasă, la poarta lor s-a abătut Fecioara Maria care i-a cerut găzduire căci îi venise sorocul să nască. Cu gândul la bărbatul care îi inspira teamă dar milostivă din fire, Crăciunesa o găzduieşte pe Fecioara Maria în grajd. După ce se naşte pruncul Iisus, Crăciun se întoarce acasă, descoperă ce s-a întâmplat, se-nfurie şi-i taie Crăciunesei mâinile cu toporul. Maica Domnului o linişteşte pe femeia îngrozită şi o pune pe aceasta să-şi bage mâinile în apa în care fusese
îmbăiat pruncul Iisus. Mâinile Crăciunesei cresc la loc, Crăciun nu poate contesta minunea şi are mustrări de conştiinţă. Există credinţa că el este primul om trecut la creştinism. Aceasta legenda este rezultatul fuzionării cu o alta legenda romană. Şi la romani, ca la multe alte popoare, bătrânii s-au bucurat de multa stimă şi respect, mai ales în vechime. Respectul faţă de aceştia s-a păstrat şi după moartea lor, într-o asemenea măsura încât unii dintre ei au devenit un fel de semizei a căror amintire a rămas neştearsă în memoria colectivă. Un astfel de personaj celebru este si Crăciun, pastorul mitic, a cărui legenda a fuzionat foarte frumos cu mitul Naşterii Domnului aşa cum s-a văzut.

Colindul este o urarea versificată ce se cântă întotdeauna la sărbătorile Crăciunului, după datină, având funcţia magică de a

asigura trecerea cu bine în noul an şi de asigurarea fertilităţii şi bogăţiei în noul an în casa celor care au fost colindaţi şi au primit colindul.  Colindele îmbracă mai multe forme artistice şi sunt adresate fie copiilor fie cetelor de feciori, sunt cântate, rostite sau jucate. Colindele sunt de două feluri: religioase şi laice. Cele religioase au origine literară, iar subiectele lor se referă de cele mai multe ori la Iisus. Colindele profane (sau lumeşti) au un caracter liric şi, de multe ori, sunt adaptate de colindători la situaţia celor în faţa cărora le cântă.

Colindatul cu motive religioase, deşi de origine bisericească, e totuşi format tot după modelul colindatului de tip păgân: având de fapt origine comună cu acesta. Creatorii acestor producţii populare sunt diferiţi, după cum diferit este şi felul colindului:

- Pentru cele religioase, de nuanţă creştină, putem socoti că făuritorii sunt preoţii, călugării şi cântăreţii bisericeşti, dascălii şi diecii, fiindcă ei erau cunoscători ai Evangheliilor şi ai Vieţilor Sfinţilor.

- Cât priveşte pe cele profane, ca autori definim pe anonimii creatori talentaţi care au făurit poezia populară. Peste aceasta creaţie iniţială s-a suprapus prelucrarea veac de veac şi an de an în obiceiurile şi datinile strămoşeşti, la marile sărbători de iarnă. Evident, rostul unor asemenea discursuri poetice este acela că, prin cuvântul rostit de colindătorii vestitori ai sărbătorii, înzestraţi cu forţe magice, viitorul oamenilor să fie pus sub semnul împlinirii, al binecuvântării divine pentru gospodarul pios şi vrednic.

Distinct de colindul religios, care are o origine populară, în cadrul sărbătorilor de iarnă un loc aparte îl au cântecele de stea. Cântecele de stea sunt de origine cultă (bisericească) fiind preluate de către popor (“Steaua sus răsare…” este un psalm a lui Dozoftei) prin intermediul bisericii.

Uneori alături de „Stelari” umblă şi „Irozii”, alteori aceştia merg separat.

Irozii, Vifleimul sau Vicleimul cum se mai numeşte, are ca sursa de inspiraţie literatura bisericească creată pe marginea textelor biblice. Vicleimul păstrează urme din colindatul cu măşti. La noi cântecele acestea au venit pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea fiind singurul

teatru popular. Alături de Irozi s-a dezvoltat partea laică, păgână: teatrul de păpuşi. Astăzi această datină aproape s-a uitat cu totul prin cele mai multe părţi. Unul dintre motivele cele mai nebinecuvântate pentru îndepărtarea nu numai a Irozilor, dar îndeobşte şi a tuturor cetelor de colindători, - este şi obiceiul tinerilor de a se agăţa de lucrurile oamenilor pe unde umblă, şi care lucruri „nu-s puse bine”.

În prezent obiceiurile de iarnă devin tot mai denaturate şi uitate mai ales în mediul urban, unde colindul are un scop preponderent material.

 

Bibliografie

 

1. PAMFILE Tudor - „Sărbătorile la romani”, Studiu etnografic, colecţia Mythos, Ed. SEACOLUM I.O., 1997

2. POP Mihai, RUXĂNDROIU Pavel - „Folclor literar românesc”, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1991

3. BÂRLEA Ovidiu - „Folclorul românesc”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1977

4.   HERSENI Traian - „Forme străvechi de cultură populară românească”, Ed. Minerva, Bucureşti, 1981

5.   GASTER M. - „Literatura Populară Română”- Ed. Minerva, Bucureşti, 1983

 

 

 

CRĂCIUN ROMÂNESC LA ROMÂNEŞTI

 

 

prof.  URECHIATU

Valentina Carmen,

Grup Şcolar Industrial de Transporturi Auto Timişoara

 

Indiferent cum îi vom spune: ţinut, zonă, sub-zonă, teritoriul satului Româneşti (comuna Tomeşti, judeţul Timiş) şi împrejurimile sale, reprezintă o

autentică vatră de românism, meleag de interferenţă între Banat şi Ardeal, un plai real şi legendar răsfirat pe dealurile şi văile din jurul munţilor Poiana Ruscă.

Pe aceste meleaguri colonizările cu populaţii de alte etnii s-au făcut relativ târziu şi foarte sporadic, drept pentru care zona studiată reprezintă un autentic spaţiu etno-folcloric, destul de compact, de cultură şi civilizaţie tradiţională românească, de dezvoltare armonioasă materială şi spirituală.

Aici s-au practicat meşteşugurile, de la prelucrarea lutului şi a metalelor, la prelucrarea lemnului, cojocărit, varărit, prelucrarea pietrei, a lânii, invaegatul şubelor şi sumanelor, torsul şi ţesutul, până la înfloritorul schimb de mărfuri prin intermediul târgurilor de ţară organizate aici din vechime, într-un ţinut de interferenţă, aşa cum se simte în felul de a fi al oamenilor şi în modul lor de ieşire în lume.

De altfel, influenţe reciproce între populaţia din zona etnografică a satului Româneşti şi cea din zonele limitrofe (Valea Mureşului) se resimt în multe domenii ale artei populare (arhitectura şi sculptura în lemn, construcţia locuinţelor, port, ţesături, obiceiuri, ceremonialuri, datini, creaţia orală poetică şi muzicală, coregrafie, etc.), dovedindu-se prin aceasta strânsa unitate culturală a poporului nostru. Atestă aceasta şi biserica de lemn,  monument istoric de la Româneşti (fig. 1)

În satul Româneşti există tradiţii şi obiceiuri de o mare valoare artistică. Dintre acestea se distinge

ca frecvenţă şi importanţă colinda. În zonă, obiceiul este încă o realitate vie a sărbătorilor de iarnă la care participă întreaga comunitate sătească. Sărbătorile încep prin tăierea porcului de Sf. Mucenic Ignatie - 20 Decembrie. Colindatul se face prin tot satul în seara Ajunului Crăciunului şi a Anului Nou, mai devreme de copii şi târziu spre noapte de tineri şi chiar vârstnici (fig. 2 şi 3).

Din punct de vedere al repertoriului de colinde acesta este divers, cu o mare varietate de text si muzică. De multe ori linia melodică şi versurile diferă de la un sat la altul. Mesajul colindelor este închinat sărbătorii Naşterii Domnului, precum în colindele cele mai cunoscute în zonă: “O ce Veste Minunată”, “Trei Pastori”, “Slobozâ-ne gazdă-n casă”.

Tinerii din sat se pregătesc pentru sărbătorile de iarnă cu mult timp înainte, învăţând executarea unui dans de băieţi -căluşarul, în ritmul tobelor, denumite local “dube” şi a unui instrument muzical (taragot, vioară). Acest dans şi cântecele adecvate sunt prezentate de grupuri de tineri, îmbrăcaţi în frumoase costume populare, la casele locuitorilor din sat, pentru gazdă fiind o mare cinste primirea dubelor (fig. 4).

Grupul de colindători este însoţit de „fleatcă” (capra) cu multiple rosturi: de atenţionare sau semnalare a obiceiurilor, de ritmare, de acompaniere a colindelor. Fleatca este simbol de armonie, de susţinere a marşului pe uliţe şi la ferestre. Bătăile caprei sunt stucturate ritmic (de la 1-2 până 3-4 feluri) şi răsună în noapte curmând teama de întuneric şi

încuviinţează urările colindătorilor (fig. 5).

Teatrul popular de inspiraţie religioasă, exprimat prin mersul cu „Steaua” (fig. 6) este un alt obicei de iarnă bine păstrat. Copii se îmbracă în costume cu eşarfă tricoloră în diagonală şi cu coifuri pe cap. În desfăşurarea scenetei folosesc săbii de lemn şi îi întruchipează pe  Irod şi pe cei trei crai de la răsărit.

Obiceiurile de Anul Nou sunt marcate de copii prin mersul cu Pluguşorul în ziua de Ajun şi de Anul Nou, precum şi de preotul din sat, alături de un grup de bărbaţi, care urează sătenilor „La mulţi ani!”.

Un alt obicei din perioada de iarnă este Ziua Ursului, la 2 Februarie. Oamenii spun că dacă e soare ursul iese din bârlog şi văzându-şi umbra se va speria şi va reintra la hibernare pentru încă 40 zile, cât va mai ţine iarna.

În concluzie putem menţiona faptul că o mare parte din tradiţile şi obiceiurile strămoseşti se mai păstrează şi astăzi, mai ales în acest sat din partea de Nord-Est a judeţului Timiş.

 

 

Bibliografie:

 

1. Ardeleanu V., Zăvoianu I. - Judeţul Timiş, Editura Academiei, Bucureşti, 1979

2. Căliman I. - De la mama către sat, Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, 1996

3. Drinovan G. - Micromonografia judeţului Timiş, Intreprinderea Poligrafică Banatul, Timişoara, 1973

 


Bucuria colindelor

 

Preoteasa Elvira Lăutaş

 

 

 

Colindele s-au născut odată cu creştinismul. Poporul dreptcredincios este şi compozitorul melodiilor care merg direct la suflet. Pentru că toate colindele emoţionează, pe cei tineri, pe bătrâni..., prin învăţături simple despre lucruri mari, despre sălăşluirea lui Dumezeu printre oamneni, ca Om ,,toate ale omului”. Colindele - scria mitropolitul Antonie al Ardealuilui - au fost primele tratate de teologie, înainte de a fi ajuns la noi cărţile Noului Testament.

Căci tradiţia / forma ei orală a fost înainte – mergătoare a telogiei scrise.Pornind de la cadrul istoric, primii beneficiari ai veştii Naşterii Mântuitorului au fost păstorii din câmpul Betleemului. Sunt cei care
aud şi văd corul îngerilor cântând şi vazduhul întunecat al Sfintei nopţi ,,mărire întru cei de sus Lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bucurie”. În amintirea acelor timpuri biblice, colindătorii vin în seara de Ajun să ne vestească bucuria Naşterii, bucuria Crăciunului. Şi noi, în ordinea firii ar trebui să facem ceea ce au făcut păstorii Betleemului. Să alergăm la staului Naşterii, să alergăm la Sfânta Biserică şi până să ajungă magii de la Răsărit cu daruri, să-i ducem Pruncului Iisus căldura sufletelor noastre.


Colindele ne vestesc miracolul întrupării, căci acesta este Crăciunul. Iar Iisus ne spune: oamnei buni, nu sunteţi singuri pe lume! Există Dumnezeu.

Colindele pe care le ascultăm în fiecare an, bucuria aceasta trebuie să ne-o transmită:

Iată vin colindători, florile dalbe,

Noaptea pe la cântători, florile dalbe,

Şi v-aduc pe Dumnezeu, florile dalbe,

Să vă mântuie de rău, florile dalbe.

 

 

 

CRĂCIUNUL  ÎN  BANAT  ŞI  ÎN  LUME

 

Prof. Petrulescu  Nicoleta

Colegiul  Naţional  Bănăţean

 

 

 

Sărbătoarea Naşterii Domnului este celebrată de creştinii din întreaga lume, fiecare ţară având însă propriile datini şi obiceiuri. Semnificaţia sau originea multora dintre ele s-au pierdut în negura vremilor, dar frumuseţea lor dau un plus de mister Sărbătorilor de iarnă.

În România, Crăciunul este precedat de un post ce se întinde pe şase săptămâni, de pe 15 noiembrie, până pe 24 decembrie. În timpul postului, este interzis consumul de carne, ouă şi lapte. Pe 20
decembrie, de Ignat, oamenii sacrifică porcul şi pregătesc produsele specifice de Crăciun, pentru ca pe 25 să aibă pe masă bucatele tradiţionale - sarmale, cozonac, caltaboş sau piftie.

Spaţiu prin excelenţă multicultural, Banatul ne surprinde prin multitudinea de tradiţii şi obiceiuri înrădăcinate în zonă. Excepţie nu face nici Sărbătoarea Crăciunului, de care sunt legate credinţe populare vechi specifice fiecărei etnii ce coabitează aici.

Una dintre cele mai importante festivităţi ale Crăciunului românesc o reprezintă colindul. În unele sate din Timiş, tradiţiile vechi de secole se mai păstrează şi astăzi, aşa că la colindat, din casă în casă, merg atât copiii, cât şi cetele de tineri, numiţi “piţărăi”. În prima zi de Crăciun, colindătorii merg cu „Steaua”, amintind de astrul pe care l-au urmat Cei Trei Magi pentru a ajunge la locul unde s-a născut Pruncul Iisus. Un alt obicei este cel al „Viflaimului”. Tradiţia spune că cel care primeşte colindul va fi binecuvântat şi va avea numai noroc în anul care vine, un semn de bunăstare fiind şi dacă prima persoană care intră în casă de Crăciun este un bărbat.

În unele sate se păstrează şi un alt obicei: cel mai în vârstă membru al familiei trebuie să arunce în faţa colindătorilor boabe de grâu şi de porumb. Bătrânii spun că, dacă boabele peste care au trecut colindătorii vor fi amestecate cu sămânţa pe care o vor pune în brazdă, vor avea o recoltă foarte bună în anul următor.

Tot în Banat, există şi obiceiul ca sub faţa de masă pe care se vor aşeza bucatele sărbătoreşti, să se pună fire de fân şi seminţe de grâu, porumb sau floarea-soarelui, care se dau apoi la vite, ca să aibă casa linişte şi bogăţie.

Pentru a îndulci aşteptarea Crăciunului, în comunităţile de germani se mai obişnuieşte să se facă un calendar de Advent – „Adventskalender”. Calendarul conţine câte o ferestruică pentru fiecare zi care a mai rămas până la Crăciun, în spatele căreia copiii vor găsi câte o jucărie, dulciuri sau imagini din istoria Naşterii.

Tot în prima zi a Adventului, în unele sate din Banat, se rupe o crenguţă dintr-un pom fructifer – cireş, vişin, prun – şi se pune într-un vas cu apă, la căldură. Creanga, care va înflori până la Crăciun, e
ţinută în casă până la Bobotează, când e sfinţită de preot, apoi e prinsă de un perete din grajd, pentru a proteja animalele din gospodărie.

 

Dubasii din Brăneşti

Tradiţia dubaşilor se transmite din tată în fiu, la fel ca şi dubele pe care aceştia le poartă. În Ajun de Crăciun, flăcăii satului se îmbracă în costume populare, vechi de sute de ani, se împart în cete de câte 15-16 şi o iau prin sat la colindat. Iau la rând fiecare casă, dar mai cu seamă cele

unde stau fete. Tobele din piele pe care le au în mână sunt lovite ritmic şi produc sunete deosebite. În faţa lor joacă cerbul, care alungă spiritele rele, o mască ce reprezintă jertfa, colindele pe care le zic dubaşii povestesc că acesta este căutat să fie prins pentru fala vânătorilor. Cerbul este împodobit cu verdeaţă, semn că
anul care vine va fi mai roditor decât cel care tocmai se termina.

În fiecare casă se cântă altceva,  o colindă pentru casa vânătorului, este colindul de faţă sau cel al gospodarului, se cântă altfel la preot sau la primar, astfel încât toţi să fie mulţumiţi şi să îi răsplătească pe colindători cu cât mai multe daruri.

În Danemarca, Moşul vine cu spiriduşi

În noaptea de Crăciun, gospodinele pregătesc pentru cei din familie o budincă din orez cu vanilie, în care pun o migdală mare. La miezul nopţii, după masa tradiţională, cei din familie mănâncă o bucată din budincă, iar cel care găseşte
acea migdală se spune că va avea un an plin de împliniri.

Moş Crăciun se numeşte Julemanden şi nu vine niciodată singur. El este acompaniat de trei reni şi de un cor de spiriduşi, despre care se spune că ar trăi în podurile prăfuite ale caselor, pentru a asculta o vreme dorinţele copiilor. În Ajunul Crăciunului, cei mai tineri membri ai familiei pun în grădinile caselor, în semn de recunoştinţă pentru Julemanden, vase umplute cu lapte şi cu budincă.

"Aici s-a născut Hristos, Mesia Chip Luminos"  - Israel

Aşa cum spune Noul Testament, Mântuitorul Iisus Hristos s-a născut la Betleem, în Israel. De Crăciun, localnicii îşi împodobesc bisericile şi casele cu decoraţiuni strălucitoare. O mare semnificaţie o are şi Steaua Maicii Domnului, o stea în opt colţuri, despre care se spune că a apărut pe cer în noaptea Naşterii Pruncului Iisus Hristos.

O astfel de stea este plasată în mijlocul oraşului. Mai mult, fiecare localnic îşi împodobeşte intrarea casei cu o cruce mare pictată, iar cei
mai înstăriţi montează în curte o reproducere a ieslei în care s-a născut Iisus Hristos.

În România, în timpul regimului comunist, Moş Crăciun a devenit "Moş Gerilă". Moşul este Santa Oji-San, pentru japonezi, Svaty Mikalas, pentru polonezi, Sinterklaas, pentru olandezi, Sheng Dan Lao Ren, pentru chinezi, Joulupukki, pentru finlandezi, Babo Natale pentru italieni, iar pentru francezi – Pere Noel; indiferent de numele pe care Moş Crăciun îl poartă la diferitele popoare, cartierul său general se află în dreptul Paralelei 66° latitudine Nordică, în oraşul lapon Rovaniemi, din Finlanda (Joulupukki, în limba finlandeză) cu o populaţie de 35.000 locuitori, capitala provinciei finlandeze Laponia (Lappi), este oraşul natal al lui Moş Crăciun.



 

Din Gândirea părintelui Arsenie Boca

Texte din pisaniile Bisericii Drăgănescu

 

Preot Paroh Mircea Lautaş

  1. Biserica e în lume, dar lumea nu e în Biserică.
  2. Războiul dintre Satan şi Dumezeu se dă pe tărâmul minţii şi inimii omului.
  3. Diavolul: umblaţi cu minciuni, că noi suntem răi (diavolii)! Dar aţi auzit vreodată ca noi dracii să ne vindem unii pe alţii? De fricoşi ce sunteţi vă rugaţi şi lui Dumnezeu. Dar ştiţi că şi în inima smeritului şade dracul greceşte. Aşa că nu vă stricaţi nici cu noi.
  4. Eu sunt satan, iar cei ce mă urmaţi sunteţi fii mei.

Veniţi la noi!... vă dăm aşa o libertate încât vă puteţi şi sinucide… dacă vreţi.

  1. Aici pe  pământ e raiul şi iadul. Drogurile vă deschid uşile raiului şi porţile balamucului.
  2. Adevărul? Stafia filosofilor! In vino veritas.

Cine ne va făgădui pe noi, fiul nostru îl vom face. Iar cine ne va pomeni în toată ziua, împărăţia noastră o vom împărţi cu el şi vom fi de faţă în ceasul morţii.

  1. Citiţi Biblia cum vă taie capul, că şi noi o ştim pe dinafară şi sfinţi în fantezie vă vom face.
  2. Totul este minciună. Şi minciuna… asta-i Adevărul!
  3. Urâţi-vă unii pe alţii! Homo, homini Lupus.

10.  Diavolul cu nimb de savant: Totul e biochimie! Nu e suflet!"

 

 

PĂRINTELE ARSENIE BOCA

SFÂNTUL ARDEALULUI”

 

Preot Emanuil Petrulescu

 

 

1910 - 29 septembrie - Se naşte în localitatea Vaţa de Sus (judeţul Hunedoara), într-o familie de ţărani simpli, Iosif şi Cristina, dar credincioşi. Primeşte numele Zian.

1929 - Devine absolvent şi şef de promoţie al liceului "Avram Iancu" din Brad. Colegii îl numeau "sfântul", iar stejarul pe care îl plantează cu colegii la absolvire îi va purta numele, "Gorunul lui Zian".

1929 - 1933 - Urmează cursurile Institutului Teologic din Sibiu, unde este remarcat de profesori ca un student de elită. Aici îi devin cunoscute talentele sale de pictor şi de bun interpret la flaut.

1933 - Este trimis la Bucureşti de către Mitropolitul Nicolae Bălan pentru a urma Institutul de Belle-Arte. Cu această ocazie participă şi la cursurile de anatomie ale profesorului Francisc Rainer şi la prelegerile de mistică ale lui Nichifor Crainic. Ajută pe Părintele Dumitru Stăniloae la traducerea Filocaliei, realizând grafica primelor patru volume, care au aparut la Sibiu.

1935 - septembrie - Conform documentelor arhivei Arhiepiscopiei Sibiu este hirotonit întru citet şi ipodiacon. Tot atunci este hirotonit diacon celib.
1939 - Merge la Muntele Athos unde stă trei luni. Experimentează viaţa duhovnicească de aici postind 40 de zile. [.......]. Se închinoviază la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.

1940 - 3 mai - Are loc tunderea în monahism, când primeşte numele de Arsenie.


1942 - 10 aprilie - Părintele este hirotonit preot şi numit stareţ al mănăstirii.

1944 - A plecat în Basarabia, la Chişinău, să înveţe pictura bisericească şi poleitul icoanelor. A revenit în ţară în primăvara anului 1945.

1948 - mai - Este arestat şi torturat de Securitate, fiind acuzat că e legionar, lucru pe care Părintele l-a negat, chiar dacă în 1947, cu sprijinul său, la Sâmbăta, s-a ţinut o consfătuire ce a dus la o unitate de luptă a tuturor forţelor anticomuniste din ţară.

1948 - 25 noiembrie - Este mutat la mănăstirea Prislop de Mitropolitul Nicolae Bălan. Mănăstirea era într-o stare jalnică, fiind părăsită de ultimii trei vieţuitori călugari greco-catolici (în 1948 greco-catolicii au revenit la ortodoxie). Este numit stareţ al acestei mănăstiri.

1950 - Prislopul devine mănăstire de maici. Părintele Arsenie nu mai este stareţ, ci rămâne duhovnic al mănăstirii, iar stareţa este numită monahia Zamfira.

1951 - Părintele este ridicat din nou de Securitate.

1952 - Părintele revine la Prislop, după ce a fost condamnat 9 luni (la Ocnele Mari şi la Canal).

1959 - Se desfiinţează Mănăstirea Prislop, maicile sunt alungate, la fel şi Părintele Arsenie, căruia i se interzice să mai slujească. Clădirea este transformată într-un cămin de bătrâni până în 1976, când se redeschide mănăstirea.

1961 - După o lungă pribegie prin Bucureşti este angajat ca pictor muncitor la Atelierele Patriarhiei de la Schitul Maicilor, participând la slujbe doar ca şi cântareţ.

1968 - Este pensionat (o pensie minoră); începe pictura bisericii de la Drăgănescu, la care va osteni timp de 15 ani, realizând astfel "Capela Sixtină" a Ortodoxiei româneşti.

1969 - 1989 - Deţine un atelier de pictură şi chilie la proaspătul înfiinţat aşezământ mănăstiresc de la Sinaia.

1989 - 28 noiembrie - Părintele încetează din viaţă la Sinaia. Este înmormântat la Prislop în 4 decembrie 1989. De atunci şi până azi, credincioşii se adună an de an în număr tot mai mare la mormântul Părintelui pentru parastas, rugăciune şi comuniune.


Peste tot unde se afla Părintele, mulţimi de credincioşi îl căutau spre a-i solicita îndrumare şi binecuvântare, punându-şi libertatea, chiar şi viaţa în pericol, ştiut fiind faptul că Părintelui i se interzicea de către Securitate să stea de vorbă cu oamenii.

 

Sfaturi şi îndrumări date credincioşilor

de către Părintele Arsenie:

* " Să-ţi fereşti capul de frig şi de prostie";

* "Concepţia de viaţă creştină": oxigen (aer bun), glicogen (hrană raţională), somn, sa-ţi păstrezi energia vitală (hormonii) şi să ai un program de viaţă creştină ;

* "În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă";

* "Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă";

* "Un suflet trist este cu luminile stinse";

* "Bobul lui se preschimbă în tăciune, iar el se crede grâu nedreptăţit";

* "Mustrarea învinge, dar nu convinge";

* "Dragostea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu".

 

 

Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir

 

Preoteasa Amalia-Dumitriţa Roşoiu

 

În Biserica ortodoxă, în ficare an, în data de 26 octombrie serbăm pe Sfantul Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi făcătorul de minuni.

Acesta  a trăit în secolele  III- IV, mai precis în perioada cuprinsă între anii 248-311, provenind dintr-o familie bogată, tatăl său fiind

guvernator al cetăţii Tesalonicului, om credincios, care cu frică de Dumnezeu l-a botezat, pe ascuns, pe Dimitrie în credinţa ortodoxă, de frica prigoanelor creştine.

Sfântul Dimitrie a deprins de la părinţii săi nu numai credinţa creştină, primită în ascuns, ci şi inteligenţa şi spiritual organizatoric. În urma morţii tatălui său, împăratul Maximian, îl numeşte pe acesta guvernator al Tesalonicului, funcţie pe care o va ocupa cu demnitate, onoare, dar mai ales credinţă, ceea ce era un lucru extrem de rar la conducătorii din acea perioadă. Pentru că a fi creşin nu putea fi ascuns mai ales la ţinuta morală a lui Dimitrie, împăratul prinde de veste de crdinţa acestuia, apoi îl aruncă în temniţă.

Este cunoscut faptul că acolo, în temniţă, Dimitrie se face remarcat pentru puterea credinţei şi cel mai cunoscut episod este acela cu războinicul Lie, care era folosit în luptele împotriva creştinilor, în arenele romane.

Un tânăr numit Nestor, merge la Sfântul Dimitrie şi îi spune:
,,Robule a lui Dumnezeu, vreau să mă lupt cu Lie, roagă-te pentru mine”. Iar Sfântul l-a însemnat pe frunte cu semnul Sfintei Cruci, spunându-i: ,,Şi pe Lie vei birui si pentru Hristos vei mărturisi”. Nestor îl ucide pe Lie, înfuriinu-l pe împăratul Maximian, care află că Sfântul Dimitrie l-a îndemnat pe Nestor să facă aceasta, trimite soldaţi în celula unde se afla Dimitrie şi-l ucid cu suliţele, suferind moarte martirică pentru Hristos, devenind Sfântul tămăduitor şi făcător de minuni. Tot din porunca împăratului s-a decis să i se taie mcapul şi lui Nestor.

Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir este ocrotitorul multor biserici şi mulţi dintre creştini poartă numele acestui vrednic sfânt.

 

 

Sinodul II Ecumenic

 

Bogdan Avădanei – elev cls. XI –

Colegiul Naţional Bănăţean

 

Al II-lea Sinod Ecumenic, a avut loc la Constantinopol în anul 381, rămas în istorie sub numele de Primul Sinod Ecumenic de la Constantinopol, ţinut în perioada 1 mai - 9 iulie.

Data trecută am discutat despre I Sinod Ecumenic, convocat de către Constantin cel Mare, datorită ereziei ariene. Chiar dacă a foast condamnată aceasta erazie, ea nu a fost smulsă din rădăcină, lasând urme, din care cauză au apărut macedonianismul şi apolinarismul.
Aceste erezii anti-trinitare riscau scindarea imperiului (la fel ca arianismul), aşa că împăratul Teodosie cel Mare, convoacă un nou Sinod Ecumenic, cu 150 de Sfinţi Părinţi, personalităţi ale Bisericii atât de Apus cât şi de Răsărit.

Am pomenit mai sus despre cele două erezii care puneau în pericol imperiul: macedonianismul şi apolinarismul.

Macedonianismul este o erezie anti-trinitară, numele venindu-i de la Macedonie, patriarh al Constantinopolului din sec. IV, cunoscută şi sub numele de erezia pnevmatomahilor (termen grecesc alcătuit din cuvintele „Duh“ şi „luptă“), care nega dumnezeirea, egalitatea şi deofiinţimea Duhului Sfânt cu Tatăl şi cu Fiul, aşa că, printr-un edict eliberat la Constantinopol, la 10 ianuarie 381, în care accentua ideea că trebuie „să credem în Sfânta Treime, în dumnezeirea una a Tatălui,


Fiului şi Sfântului Duh, de slavă egală“ , împăratul Teodosie a încercat îndepărtarea ereziei.

Apolinarismul este o erezie hristologică, privitoare la umanitatea Lui Iisus Hristos. A primit acest nume după cel ce a formulat ideea de bază a ereziei, Apolinarie, episcop al Laodiceei, care a afirmat că Dumnezeu are fire umană şi fire divină, însă firii umane îi lipseşte raţiunea umană, că aceasta a fost copleşită prin uniunea ipostatică.

Pentru aceasta, personalităţi ale bisericii din acea perioadă s-au adunat şi au discutat aceste probleme, ajungând la concluzia că Duhul Sfânt este deofiinţă cu Tatăl şi cu Fiul, această ideea a fost susţinută în principal de Sfântul Chiril al Ierusalimului, iar faţă de erezia apolinaristă, Atanasie cel Mare, Grigorie (atunci episcop de Nyssa), dar şi fericitul Augustin au luat măsuri.

Pentru ca să nu mai existe abateri de la deofiinţialitatea şi egalitatea Duhului Sfănt cu Tatăl şi cu Fiul, Părinţii participanţi la Sinod au continuat, finalizând, Simbolul de Credinţă, în care au făcut referire la divinitatea Duhului Sfânt.

Pentru osteneala pe care au depus-o faţă de dreapta credinţă, pentru că au ţinut în frâu şi chiar au făcut să dispară aceste erezii anti-trinitare şi pnevmatomahe, Biserica Ortodoxă a rânduit ca Sfinţii Părinţi participanţi la acest Sinod Ecumenic să fie pomeniţi în calendarul bisericesc la data de 22 mai, în fiecare an.

 

 

Imaginea intelectualului în lumea satului bănăţean,

în epoca modernă (1848-1918)

Preoţimea

 

Paul Băloi

Absolvent Facultatea de Filozofie şi Istorie

 

Preotul, în calitatea sa de intelectual, mijloceşte legătura spirituală dintre popor şi Dumnezeu. Cu toate ca au fost supuşi, din partea autorităţilor austro-ungare la fel şi fel de greutăţi, ei au ramas statornici misiunii ce o aveau de indeplinit, misiune ce le cere ”să fie curaţi, ce se cere mai vârtos de numele în care lucreaza ei”1, deoarece ei sunt solii lui Hristos printre oameni, iar precum Hristos a fost solul lui Dumnezeu pe pământ, aşa trebuie să fie şi preotul, să aibă toate virtuţiile, pentru că el “nu comunica numai cu oamenii, ci şi cu îngerii”2, de aici rezultă viziunea pe care ţăranul o avea asupra preotului. În concepţia lui, pe lângă calitatea de om pe care o înfătişează în relaţia cu enoriaşii, el mai are şi “deosebite daruri  Dumnezeieşti”3, daruri ce îl obligă să aibă un suflet curat, deschis spre
nevoile şi strigătele oricărui creştin. Preotul trebuie, ca şi alte categorii de intelectuali, să fie un exemplu pentru cei pe care-i păstoreşte, el trebuie “să practice abnegaţiunea sau renunţarea”4, să fie un bun creştin şi un păstrător al tradiţiilor şi obiceiurilor poporului roman.


Calitatea de “factor social”5, pe care un preot o are printre credincioşi, implică şi o serie de atribuţii cerute de acestia. În primul
rând preotul trebuie să fie psihologul desăvârşit, care să cuprindă lumea sufletească şi să cunoască amănunţit vibraţiile şi accesibilităţile sufleteşti ale enoriaşilor. În calitate de psiholog, el trebuie să observe stadiul lumii psihice a credincioşilor săi şi de acolo “să purceadă în toate acţiunile sale pastorale”6. Poporul la început deşi poate abătut, neîncrezător în calităţile preotului, pe parcurs văzând perseverenţa şi fermitatea caracterului acestuia, va îmbrăţişa convingerea că ceea ce preotul îi predica “la ce-l îndeamnă şi-l laudă, pentru ce-l mustra şi-l cearta, are dreptate”7. Această calitate a preotului îl obligă să fie cel căruia poporul  I se adresează , expunându-I bucuriile şi dezamăgirile sale, este cel în care creştinul îşi pune nădejdea, aşteptând de la el un sfat şi o mângâiere sau poate un ajutor. Toate acestea îi vor dovedi poporului faptul că este un element vital în viaţa satului şi de aceea îl va urma indiferent de împrejurări.

O altă cerinţă, foarte importantă, pe care un preot este obligat să o respecte, este cea de deschizător de inimi şi minţi. În această calitate preotul le insuflă enoriaşilor gustul pentru carte, de care mulţi se fereau, datorită costului ridicat cerut de urmarea unei şcoli sau universităţi, explicându-le acestora fapul că numai prin ştiinţa de carte, omul dobândeşte bogăţie sufletească şi moralitate, deoarece instrucţia este “izvorul cel mai bogat, de unde el (poporul) poate să se adape”8.

Preotul a început să joace un rol din ce în ce mai important în lumea satului, astfel încât nu există eveniment sau manifestare, de orice natură ar fi acestea, la care preotul să nu fie părtaş sau organizator, într-un cuvânt nu se poate vorbi de viaţă socială acolo unde lipseste preotul. Două exemple care dovedesc că feţele bisericeşti nu lipsesc din viaţa socială sunt statisticile realizate cu ocazia deschiderii adunărilor preoteşti de la Lugoj şi Caransebeş.

Primul exemplu îl reprezintă sinodul parohiei greco-catolice din Lugoj, desfăşurat la 18 martie 1901 şi prezidat de domnul George
Popovici în calitatea sa de protopresbiter. Din raportul general prezentat de domnul protopresbiter, reiese următoarea situaţie a soborului preotesc din cadrul parohiei amintite:9

 

Protopresbiteri

Preoţi

Capelani

1

31

4

 

Al doilea exemplu, privitor la situatia fetelor bisericesti, il reprezinta sinodul protopresbiterial, tinut in aceeasi localitate la 13/26 martie 1902 si prezidat de acelasi George Popovici. Din raportul prezentat de acesta in deschiderea sinodului, rezulta urmatoarea situatie existent la sfarsitul anului 1901:10

Protopresbiteri

Preoţi

Capelani

1

32

5

 

Din cele doua rapoarte reiese faptul  ca In decurs de un an numarul preotilor sic el al capelanilor s-a marit, ceea ce dovedeste ca rolul preotilor a crescut, ca s-au infiintat o serie de parohii, deci implicit s-au construit noi biserici, iar numarul enoriasilor este mai mare. Toate acestea dovedesc interesul crescut al autoritatilor, dar si adeziunea poporului cand era vorba de biserica.

Situatia clerului din dieceza Caransebesului la inceputul anului 1901 se prezinta in felul urmator, dupa cum ne releva raportul cu ocazia sinodului diecezei Caransebesului, desfasurat la 8/21 aprlie 1901:11

  1. a. În comitetul de conducere

Episcop Diecezan

Arhimandrit

Presbiteri

Diaconi

1

1

5

1

  1. b. În afara comitetului de conducere

Propresbiteri

Administratori Propresbiterieni

Parohi

Diaconi

10

1

144

1

Capelani

Administratori Parohiali

Preoti Militari

 

37

201

3

 

 

Tot din raport mai rezulta si faptul ca numarul bisericilor era de 33212, in timp ce numarul parohiilor era de 38613, toate acestea raportate la numarul parohiilor (144), evidentiaza un fapt mai mult decat extraordinary, si anume ca fiecarui paroh ii reveneau in medie aproximativ 3 parohii, ceea ce era destul de dificil pentru un paroh, care era obligat sa se deplaseze in trei locuri, la care se adauga numarul insufficient de biserici, ceea ce facea imposibila desfasurarea unei ceremonii in conditii optime, credinciosii fiind nevoiti sa se deplaseze intr-o alta localitate sau sa-si improvizeze spatii de rugaciune. Inca o data se evidentiaza insuficienta preotilor in raport cu dorintele credinciosilor, de-a exista in fiecare localitate cate o biserica si un preot.

Cu toate neajunsurile legate de numarul mic al preotilor si al bisericilor, banatenii  si nu numai ei, au ramas increzatori in Dumnezeu, in preotime si in idealurile lor nationale.

Una dintre atributiile preotului fata de comunitatea pe care o pastoreste este sa fie alaturi de ea, atat la necaz cat si la bine, din aceasta derivand solidarizarea preotului cu poporul, se cuvine, in
aceste imprejurari, ca si poporul sa fie alaturi de preotul sau in momentele de cumpana prin care acesta trece, cum ar fi de exemplu decesul preotului sau a unuia din membrii familiei sale. In acest sens, al solidarizarii poporului cu preotul, seminificativa este atitudinea satenilor din marcovat, solidari cu preotul lor ortodox Pavel Stoian, in

durerea acestuia pricinuita de decesul fiicei sale in varsta de numai 17 ani, Maria Stoian, care era “ultima mangaiere a batranetilor preotului”14. La funeraliile ce au avut loc au participat “multime dintre consateni”15, precum si cunoscuti din localitatile vecine. Solidaritatea poporului cu preotul local, se pare ca era in aceasta perioada, general valabila in intreg Banatul. Spre a confirma cele spuse, voi relata o intamplare petrecuta in comuna Mehala, in martie 1901. Cel care ii pastorise pana atunci, pe numele sau Istim, ajunsese la varsta la care il lasasera puterile, ne mai facand fata atributiilor spiritual cerute de sateni. In acest scop un grup de credinciosi au cerut comitetului local sa aprobe aducerea in comuna a unui preot tanar, cererea fiind insa respinsa. In aceeasi seara preotul Istim s-a stins din viata, parohia sa fiind desfiintata. In aceste conditii poporul a protestat impotriva acestui lucru, mai ales ca urma sa fie adus un preot Greco-catolic, situatie nedorita de nimeni.16 Se observa in aceasta intamplare dorinta poporului de a pastra traditia ortodoxa si de a salva biserica, ca institutie traditionala.

Relatiile dintre preot si popor nu au fost intotdeauna dintre cele mai bune, au existat si moment mai putin placate, determinate de conflicte de interese, fie de atitudini sau comportamente ostile uneia dintre parti. De multe ori vina pentru aceste neintelegeri a apartinut in egala masura ambelor parti, astfel ca totul s-a rezolvat pe cale amiabila. Pentru a confirma cele spuse voi prezenta o intamplare, mai exact un conflict mai putin intalnit, rezultat din razbunare. Intamplarea s-a petrecut in comuna Dragsina, in anul 1901, avand ca si principali
eroi pe primarul comunei si pe noul preot. Nemultumit ca preotul a refuzat sa se insoare cu fiica sa, primarul a declansat o campanile de denigrare a preotului greco-catolic. “Daca alesul preot, nu ne-a facut pe voie, nici noi nu-I facem pe voie”17, spunea primarul, preotul fiind acuzat ca a desconsiderat demintatea bisericii sale, a promis oamenilor

taxe mici, favoruri material daca trec la greco-catolicism, mai mult, chiar le-a recomandat oamenilor sa-si “ieie copiii de la scoala romaneasca si să-I dea sau la cea de stat, sau sa nu-I trimita deloc la scoala, pană ce nu vor deschide o scoala Greco-catolica in Dragsina”18. Conflictul s-a incheiat cu impacarea celor doua parti, după ce s-a dovedit ca acuzele primarului erau nefondate. În aceasta situatie vina apartine in cea mai mare masura primarului, care a uitat ca razbunarea e arma prostului, in acest fel dand un exemplu de prostie in fata comunitatii pe care o conduce. Preotul nu poate fi acuzat decât, poate, de faptul ca a dorit sa se faleasca avand o relatie cu fiica primarului, dupa care a parasit-o spre nemultumirea edilului.

O alta intamplare petrecuta in acelasi an, avand de aceasta data ca si motiv conflictul de interese dintre popor si paroh, este descrisa de ziarul “Orsova es Videke” care reprezinta neregulile savarsite de parohul Dimitrie Popovici din Toplet, legate de alegerile pentru notar din aceeasi localitate. Parohul amintit a favorizat castigarea alegerilor de catre Iosif Szattinger prin falsificarea voturilor in defavoarea candidatului roman, Dramba. ”Protejatul parintelui din Toplet ajuns notar isi face de cap, incat a ajuns in cercetare disciplinara pentru modul condamnabil in care a tratat, injurat, insultat si amenintat pe invatatorul din barza, Lazar Topor”19. In acesta caz, vina apartine preotului, carea desconsiderat dorinta romanilor de a avea un notar de aceeasi limba cu ei, pentru el fiind mai presus beneficiile ce urma sa le aiba dupa alegeri, decat misiunea ce-o avea de indeplinit, aceasta dovedind existent coruptiei in randul preotimii, ceea ce nu poate decat
sa duca la represalii si critici din partea oamenilor de rand, facandu-I sa se intrebe daca nu cumva, coruptia exista si in cadrul si la nivelul conducerii districtuale, poate chiar mai sus, acest motiv pregateste evenimentele din 1907.

 


Note:

 

  1. Foaia Diecezana, XIII, 1910, nr 1, 3 ianuarie, p5
  2. Ibidem, p3
  3. Foaia Diecezana, XIII, 1910, nr 2, 10 ianuarie, p4
  4. Idem,XIII, 1910, nr 7, 14 februarie, p3
  5. Foaia Diecezana, X,1907, nr 41, 7 octombrie, p4
  6. Ibidem, p5
  7. Ibidem, p3
  8. Ibidem
  9. Drapelul, I, 1901, nr 24, 21 februarie/3 martie, p3
  10. Idem, II,1902, nr 32, 14/27 martie, p2
  11. Idem, I,1901, nr 29, 11/24 aprilie, p 3
  12. Ibidem, p2
  13. Ibidem
  14. Idem, I, 1901, nr 7, 2 februarie, p3
  15. Idem, I, 1901, nr 12, 7/20 februarie, p1
  16. Ibidem
  17. Idem, I, 1901, nr 28, 7/20 aprilie, p2
  18. Idem, I, 1901, nr 10, 31ianuarie/13 februarie, p3
  19. Foaia Diecezana, IX, 1906,nr 51, 17 decembrie, p4

 

 

 


AUTOEVALUAREA CORECTĂ A TENSIUNII ARTERIALE DE CĂTRE PACIENT.

 

Dr. Iacob Mihai Sorin

Medic primar medicină de familie

Centrul Medical Advitam Medicis Timişoara.

 

În practica noastră curentă, la Centrul Medical Advitam Medicis Timişoara întâlnim frecvent greşeli ale pacienţilor noştri, în ceea ce priveşte măsurătoarea tensiunii arteriale. De aceea dorim să vă prezentăm câteva date legate de măsurătoarea corectă a tensiunii arteriale de către pacienţi.

Se preferă sfigmomanometrele cu mercur, dar se acceptă şi tensiometre aneroide sau electronice recent calibrate.

Indicaţiile de mai jos se refera la măsurarea TA cu ajutorul tensiometrelor aplicate la nivelul braţului.

¨Dispozitivele aneroide şi cele cu mercur trebuie situate cu gradaţiile la vedere (pentru manometrele cu mercur, citirea precisa se face cand ochiul celui care masoara este la nivelul coloanei de mercur)

¨Lăţimea manşetei trebuie să fie două treimi din lungimea braţului.

¨Lungimea manşetei trebuie să fie de dimensiuni adaptate circumferinţei braţului pacientului.

 

 


¨Manşeta se poziţionează cu 3 cm mai sus de plica cotului, pe braţul gol (fără haine interpuse între pielea braţului si manşetă).

¨Înainte de determinare pacientul trebuie să respecte repaus fizic de cel putin 5 minute (la 15 minute de la ultima ţigara  si la 2 ore dupa ultima cafea), stând aşezat confortabil în scaun, cu spatele sprijinit, iar braţul la care se efectuează măsurătoarea să fie sprijinit si situat la nivelul inimii.

¨Se palpează artera brahială pe marginea internă a braţului.

¨Se aplică stetoscopul la nivelul arterei brahiale.

¨Se umflă camera de presiune repede, până la o presiune cu 20/30 (mmHg deasupra TA sistolice (recunoscuta prin disparitia pulsului radial).

¨Se dezumflă manşeta cu ritm constant de 2 -3 mm/sec.

¨Tensiunea arterială sistolică reprezintă nivelul la care se aude prima bătaie (faza 1 Korotkoff).

¨Tensiunea arterială diastolică reprezintă nivelul citit înainte de dispariţia sunetelor (faza 5 Korotkoff).

¨Sunt necesare cel puţin două măsurători consecutive (spaţiate de minim 1-2 min) pentru a putea fi corecţi în exprimarea măsurătorilor.

¨Dacă pacientul are tulburări de ritm, sunt necesare măsurări suplimentare pentru aprecierea unei valori medii a tensiunii arteriale sistolice şi diastolice.

¨În procesul de evaluare initială, tensiunea arterială trebuie măsurată la ambele braţe.

¨Dacă valoarea la un braţ este mai mare, aceasta va fi luată în considerare. Măsurările tensiunii arteriale se vor face ulterior la bratul respectiv.

¨La persoanele sub 30 ani, la evaluarea iniţială, se măsoară TA si la membrele inferioare.

 

 

 

¨Pentru evaluarea hipotensiunii ortostatice sunt necesare două sau mai multe măsurători: prima în clinostatism (culcat), iar a doua, dupa la 2 minute de ortostatism (în picioare) .

¨Rezultatul determinărilor va fi comunicat pacientului, iar semnificaţia modificărilor explicată

¨Se vor preciza în fişa sau în carneţel valorile TAS, TAD, braţul la care s-a măsurat, poziţia (sezand, culcat sau in ortostatism) valoarea ritmului cardiac şi prezenţa unor tulburări de ritm eventuale.

 

Vă prezentăm în continuare CELE MAI FRECVENTE GREŞELI LA MĂSURAREA TA întâlnite în practica medicală (dupa American Heart Association).

Dorothee Perloff,MD; Carlene Grim, MSN, SpDN; John Flack, MD; Edward D. Frohlich, MD; Martha Hill, PhD, RN; Mary McDonald, MSPH, RN; and Bruce Z. Morgenstern, MD, Writing Group.

 

Problema

Efectul

Recomandarea

Echipament

Stetoscop cu piese auriculare infundate

Distorsiune a sunetelor

Curata piesele auriculare

Stetoscop cu piese auriculare in poziţie greşită.

Distorsiune a sunetelor

Aplica piesele auriculare intr-un unghi corespunzator canalului auditiv

Diafragm crăpat.

Distorsiune a sunetelor

Înlocuieşte piesa

 

 

Tub de cauciuc prea lung sau rupt.

Distorsiune a sunetelor

Lungimea dintre piesele auriculare şi diafragm trebuie sa fie de 30-38 cm

Sfigmomanometrul cu mercur

 

 

Meniscul mercurului,  la aparatul in repaus, nu este la 0.

Măsurătoare imprecisă

Corecţie tehnică

Coloana de mercur nu e dreapta.

Măsurătoare imprecisă

Plasează manometrul in pozitie perfect orizontala

Dispariţia coloanei de mercur cu inflaţia/deflaţie

Măsurătoare imprecisa

Curăţă tubulatura şi ventilul de aer, înlocuieşte mercurul.

Manometru aneroid

 

 

Acul manometrului nu e la 0 in repaus

Măsurătoare imprecisă

Recalibrare

Manşeta

 

 

Prea îngustă pentru braţ.

Tensiunea prea înaltă.

Utilizaţi o manşetă cu lungimea de 80%.

Manşetă prea mare pentru braţ.

Imposibil de potrivit pe braţ.

Înlocuire manşetă.

Sistem de umflare

 

 

 

 

Defect al valvelor

Masuratoare imprecisa sau Dificultate de umflare sau dezumflare al mansetei

Inlocuieste valva/sistemul`

Tubulatura sparta/fisurata

Masuratoare imprecisa

Inlocuieste tubul

Observator /cel care măsoara

 

 

Tendinţa de a rotunji valorile TA la valori intregi

Masuratoare imprecisa

Cititi valoarea corecta cu o eroare de +/_ 2 mmHg

Tendinţa de a diminua valoarea TA

Măsurătoare imprecisa

Citiţi valoarea corecta cu o eroare de +/_ 2 mmHg

Tendinţa de a mări

Măsurătoare imprecisa

Citiţi valoarea corecta cu o eroare de +/_ 2 mmHg

Oboseala sau neatentie sau tulburări de memorie

Măsurătoare imprecisa

Notaţi imediat valorile obtinute

Subiectul

 

 

Brat sub nivelul inimii

Valori TA fals crescute

Pozitioneaza bratul astfel incat mijlocul bratului sa fie la nivelul inimii

 

 

 

Brat deasupra nivelului inimii

Valori TA fals coborate

Pozitioneaza bratul astfel incat mijlocul bratului sa fie la nivelul inimii

Spate nesprijinit

TA prea mare

Evita exercitiile isometrice in timpul masuratorii

Picioare care se balanganesc dangling

TA prea mare

Evita exercitiile isometrice in timpul masuratorii

Aritmie

Valori TA variabile

Fa mai multe masuratori si calculeaza media TAS si TAD

Brat cu circumferinta mare

Valori TA fals crescute

Utilizeaza mansete de dimensiuni potrivite

Artere calcificate

Valori TA fals crescute

Noteaza in fisa un semn Osler pozitiv

Tehnica măsurării

 

 

Manşeta

 

 

Manşetă aplicată prea larg

TA prea ridicată

Strânge manşeta în jurul braţului.

Aplicata peste haine

Masuratoare incorecta

Indeparteaza hainele si refa masuratoarea

Manometrul

 

 

Nivelul (acul) sub nivelul ochiului

Se citeste o TA mai mica decat in realitate

Plaseaza manometrul in dreptul privirii

Nivelul (acul) sub nivelul ochiului

Blood pressure reading too high

Place manometer at eye level

Diafragma stetoscopului

 

 

Contact defectuos cu pielea

Se aud zgomote exterioare

Aplica corect diafragma

Aplicata prea ferm pe piele

TAD este fals coborata

Aplica corect diafragma

Nu este aplicata la nivelul art. brahiale

Sunetele nu se aud bine

Aplica stetoscopul pe locul unde ai palpat pulsul la brahiala

Atingeri accidentale ale tubulaturii sau mansetei

Se aud zgomote axterioare

Plaseaza stetoscopul sub marginea inferioara a mansetei, astfel incat sa nu se produca atingeri accidentale

Detectarea TAS prin palpare nu s-a facut

Pericol de a nu detecta groapa auscultatorie
Subestimarea tensiunii sistolice.

întotdeauna depistează palpator valoarea TAS, inainte de masurarea

Auscultatorie a TA

Manseta umflata prea tare

Discomfort pentru pacient

Umfla manseta cu 30 mm Hg deasupra TAS detectate prin palpare

Manseta umflata prea putin

Subestimarea valorii reale a TA

Umfla manseta cu 30 mm Hg deasupra TAS detectate prin palpare

Manseta umflata prea lent

Discomfort pentru pacient
TAD prea inalta

Umfla manseta cu viteza recomandata

Dezumflarea prea rapida a mansetei

TAS prea joasa
TAD prea inalta

Dezumfla manseta cu 2 mm Hg/s sau cu 2 mm Hg pe bataie
Dezumfla manseta cu 2 mm Hg/s sau cu 2 mm Hg pe bataie

Dezumflarea prea lenta a mansetei

Congestia bratului

TAD prea inalta

Dezumfla manseta cu 2 mm Hg/s sau cu 2 mm Hg pe bataie
Dezumfla complet manseta la sfarsitul masuratorii

Elementele importante pe care vă rugăm să le aveţi în vedere în momentul măsurării tensiunii arteriale sunt:

1. Măsurarea periodică obligatorie a TA şi evaluarea riscului cardiovascular (RCV) de către medic se face la intervale de minim 2 ani, la adulţii peste 18 ani şi minim anual, la vârstnicii peste 75 de ani.

2. Stabilirea diagnosticului de HTA se face doar după 3 măsurători consecutive, în 3 circumstanţe diferite, în condiţii standardizate şi cu echipament calibrat anual, dacă valorile TA depăşesc 140/90 mmHg.

3. Evaluarea riscului cardiovascular global trebuie făcută pentru fiecare hipertensiv. Un diagnostic de hipertensiune corect formulat include gradul hipertensiunii şi clasa de risc cardiovascular.

4. Măsurile non- farmacologice se iniţiază pentru orice

pacient cu risc cardiovascular adiţional identificat.

5. Alegerea medicamentelor adecvate se face ţinând cont de valorile tensionale, factorii de risc, afectarea organelor ţintă şi bolile asociate.

6. Toţi pacienţii, indiferent de vârstă, trebuie trataţi până la atingerea valorilor tensionale ţintă de 140/90mmHg, cu excepţia



celor care asociază DZ sau boală cronică renală, pentru care valorile ţintă sunt 130/80 mm Hg. Ţinta terapeutică pentru pacienţii cu proteinurie peste 1g/24 h este de 125/75 mm Hg.

7. Hipertensivii cu valori tensionale stabile la ţintă, vor fi reevaluaţi la 3 luni, dacă au risc adiţional înalt şi foarte înalt sau la 6 luni, cei cu risc moderat şi scăzut. Trimiterile pentru consult de specialitate se fac doar pentru hipertensiunea presupusă a fi de cauză secundară unor boli cronice, HTA rezistentă la tratamentul corect cu 3 medicamente şi urgenţele hipertensive.

 

Cum Călătoreşte Sfântul Spiridon

 

Paula Iuga – elevă cls -XII-

Liceul Pedagogic ,,Carmen Sylva”- Timişoara

 

Pomenirea acestui mare Sfânt al Bisericii noastre Ortodoxe s-a făcut  recent la data de 12 decembrie, din Postul Crăciunului, fiind un model de smerenie, trăind ca simplu păstor pe vremea Împăratului Constantin cel Mare.

Umblând modest şi simplu, Sfântul Spiridon, este un adevarat model al curăţiei sufleteşti şi al bunătăţii. El a avut o soţie, iubitoare de Dumnezeu, blândă şi smerită, care a murit, nu înainte de a transforma casa în care locuiau în adăpost pentru săraci. Era cunoscut şi căutat pentru ospitalitatea  şi dragostea cu care-i primea pe cei neajutoraţi.

 

 


Rămanând văduv, a fost hirotonit episcop, primind de la Dumnezeu harul tămăduirilor, încă din timpul vieţii sale, oamenii l-au numit Sfântul lui Dumnezeu. În vreme de secetă a adus pe pământ ploaie; şi iarăşi, prin rugăciunea lui, a oprit ploaia cea peste măsură. A pus capăt foametei initiate de vânzătorii de grâu, dărâmându-le hambarele în care ţineau grâul. A prefăcut şarpele în aur şi după ce a scăpat pe sărac de nevoie, a prefăcut iarăşi aurul în şarpe. A oprit curgerile râurilor. A dat la iveală gândurile păcătoase ale unei desfrânate, care îndrăznise să se apropie de el şi a făcut-o să-şi mărturisească păcatul. A astupat, prin puterea Sfântului Duh, gura celor ce se semeţeau cu ştiinţa lor, la Sinodul de la Niceea.

Acest Sfânt a devenit Sfântul meu ocrotitor, în urmă cu 2 ani, când, pe atunci mă aflam in pelerinaj pe insula Corfu unde se aflau şi sfintele sale moaşte. Era o zi călduroasa de august, am intrat in biserica cu hramul Sfântul Spiridon, unde Sfântul ne aştepta în partea dreaptă a bisericii, într-o raclă care abia atunci se dechisese. Ne-am aşezat la rând şi aşteptam să ajungem în încăperea special amenajată cu candele în care se afla racla. În momentul acela am simţit un fior, ştiind că mă apropii de un sfânt, eu păcatoasa şi nu meritam să primesc de la Dumnezeu acea mare bucurie, fiind nevrednică. M-am apropiat alături de prietena mea, o fată evlavioasă şi încet am ajuns în faţă, acolo am rămas stufpefiată: capul şi mâinile Sfântului Spiridon erau descoperite, nefiind îmbrăcate în veştminte. Era prima oară cand văzusem faţa unui sfânt, m-am aplecat âncet şi am atins papuceii  noi, care erau ămbrăcaţi într-o catifea roşie cu fir auriu. Nu am putu săruta moaştele deoarece erau foarte bine adâncite în raclă şi nu ajungeam, dar m-am atins de papucei. După ce am ieşit din încăperea cu racla în biserică, am fost convisă de prietena mea să mai mergem o dată pentru a ne umple de har, conştiente de astă dată de neputreziciunea sfintelor moaşte. Am mai stat o dată la coadă, lumea era mai multă de data

aceasta şi când am ajuns în faţa raclei m-a năpadit plânsul, era un sentiment de pocainţă pentru păcatele făcute şi totodată amestecate cu bucuria chemării spre dobândirea mântuirii mele. Am atins papuceii din nou, era ceva de nedescris, eu, o pacătoasă, am fost lăsată de Dumnezeu să mă apropii de un izvor de sfinţenie, izvorul harului dumnezeiesc.

Am ieşit cu lacrimi în ochi şi cu zâmbetul pe buze, eram îmbătată de atât dor, grupul nostru se închina pentru ultima oară, stătusem deja 20 de minute şi timpul ne presa să ajungem şi la Sfânta Teodora Împărateasa. Am stat un pic pe scaun aşteptând să se închine toţi şi să aprindă câte o lumânare, şi de astă dată mă gândesc cum să plec eu înapoi în Timişoara fără să îmi iau rămas bun de la acest minunat Sfânt. O iau pe prietena mea de mână, şi de data aceasta eu îi propun să mai mergem o dată, căci cine ştie când vom ajunge din nou.

Ultima oară, a treia oară , ne-am îndreptat către Sfântul Spiridon să-i mulţumim că ne-a binecuvantat. Eram ultimele două de la coadă, am intrat în încăpere, Sfinţii Părinţi deja vroiau să închidă racla, prietena mea merge prima şi sărută de asta dată picioarele Sfântului Spiridon, eu după ea, îmi face semn preotul grec către papuceii, când mă aplec mare mi-a fost mirarea!... papuceii Sfântului erau tociţi la varfuri, iar catifeaua roşie brodată cu fir de aur era ingalbenită si scorojată. Am sarutat şi era chiar aspră, de parcă era tocită. Am ieşit apoi cu lacrimi in ochii si eu si prietena mea am inceput sa ne miram si sa plangem de minunea care s-a petrecut chiar sub ochii noştri, intr-un interval de douăzeci de minute, Sfântul calatorise nevazut, ajutand si alinând durerea unui suflet creştin. Ca dovadă a prezenţei si a ajutorului sau nemijlocit stau papuceii care se tocesc mereu, adeseori aparand si fire de iarba sau pamant. Sfăntul Spiridon este mereu alături de noi atunci cand il chemăm si il cinstim cum se cuvine. Fie ca Sfantul Spiridon sa va fie un model de purtare creştină si să vă vină

în ajutor ori de cate ori aveţi nevoie pentru a mijloci catre Dumnezeu pentru voi. Este modelul darniciei asemenea Sfantului Nicolae cu care a fost bun prieten în viaţa pământească şi  este în cea cerească.

 

ARTA DE A COMUNICA

 

 

prof. Valeria PASCOTA, prof. Alina MELNIC,

Grup Şcolar Industrial de Transporturi Auto Timişoara

 

 

Comunicare reprezintă înştiinţare, ştire, veste, raport, relaţie, legatură. Cam acestea ar fi sinonimele care ne sunt oferite de către dicţionarul explicativ al limbii române pentru comunicare.

Comunicarea este un proces de schimb de informaţii, prin canale specifice între emiţător şi receptor. A comunica înseamnă a fi împreună cu, a împărtăşi şi a te împărtăşi, a reliza o conexiune de gând, simţire şi acţiune. Comunicarea este o latură importantă a comportamentului uman.

A comunica înseamnă mai mult decât a stăpâni cuvintele; de multe ori auzim discursuri, deci vorbe care nu ne comunică nimic.

Fiecare dintre noi comunică, în marea majoritate a timpului, folosind cu toţii următoarele patru abilităţi: vorbirea, ascultarea, scrierea, lectura.

Comunicarea se realizează cu scopul de a obţine informaţii, de a transmite informaţii, de a ne exprima gândurile, dar şi pentru a afla ce gândesc ceilalţi despre noi.


Comunicarea se desfăşoară pe trei niveluri:

Dintre acestea, nivelul logic (deci cel al cuvintelor) reprezinta doar 7% din totalul actului de comunicare; 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteza de rostire...) şi 55% la nivelul nonverbal (expresia facială, poziţia, mişcarea, îmbrăcămintea etc.).

Dacă între aceste niveluri nu sunt contradicţii, comunicarea poate fi eficace.

Dacă însă între niveluri există contradicţii, mesajul transmis nu va avea efectul scontat.

 

Comunicarea din perspectiva relaţiei profesor- elev- părinte.

 

Comunicarea profesor- elev

În viaţa socială şi în activitatea şcolară, un rol important îi revine comunicării. Nevoia de comunicare este determinată de oscilarea spre sine şi spre ceilalţi, pentru a fi înţeleşi, pentru a conştientiza comunicarea sau pentru a ne autoevalua.

Comunicarea diactică sau psihopedagogică este acea comunicare prin care este transmis mesajul educaţional de la profesor la elev, cu scopul de a produce influenţe şi schimbări asupra comportamentului acestuia din perspectiva obiectivelor pedagogice.

Calitatea mesajului comunicat depinde de: distanţa dintre factorii comunicării, de context, de codul mesajului, de factori de bruiaj: zgomot.

Grant B. sustine ca "Prin modul sau de predare, un profesor produce în mod constant indici în legatură cu ceea ce consideră a fi important, ce model de comportament aşteaptă de la elevi, ce tipuri de participare doreşte, ce calitate de activitate va accepta. Indiferent dacă aceşti indici sunt verbali sau nonverbali, dacă sunt conştienţi sau inconştienţi, elevii îşi modelează comportamentul în funcţie de ei".

De multe ori ne-am pus întrebarea de ce acelaşi colectiv de elevi se comportă  diferit de la o oră la alta? Un posibil răspuns am găsit la M.I. Kalinin, care spunea: „ prima condiţie a unei educaţii raţionale este tactul educatorului şi priceperea lui de a-şi apropia elevii.”

Comunicarea presupune şi existenţa competenţei comunicative care este deopotrivă aptitudinală şi dobândită. Absenţa sau prezenţa defectuoasă a acesteia explică eşecul sau dificultăţile pe care profesori bine pregătiţi ştiinţific le au în munca la clasă.Aceştia nu reuşesc să „traducă” didactic cunoştiinţele lor stiinţifice.

Din practica la clasă am observat faptul că, elevul din ziua de astăzi, bombardat cu informaţii de la TV, de pe Internet nu mai are răbdarea să ne asculte. Mesajul transmis de profesor trebuie să fie scurt, la subiect şi cât mai sugestiv pentru a nu plictisi. Însă nu tocmai print-un astfel de mesj vom risca să prezentăm mult prea schematic realitatea, asfel încât elevii nu-şi vor mai putea forma o imagine corectă asupra acesteia?

 

Comunicarea părinte- elev:

Dacă dascălii reuşesc mai mult sau mai puţin să comunice cu elevii pe care-i formează, majoritatea elevilor nu reuşesc să comunice cu părinţii lor. Lipsa comunicării este pusă pe seama mai multor factori:

Cu cât se va comunica mai mult cu copilul cu atât  cresc şansele de a se crea personalităţi puternice.

 

 

La aceşti factori se adaugă şi un anumit stil parental predominant. În literatura de specialitate sunt identificate mai multe stiluri parentale: părintele protector, părintele exigent, părintele interactiv, părintele directiv. Considerăm că dintre toate aceste stiluri părentale cel mai


deschis spre comunicare este cel interactiv, însă sunt puţini părinţii care adoptă un astfel de stil parental.

Vin mulţi părinţi la şcoală şi ne spun: „ Nu ştiu ce să mă mai fac cu copilul meu!”, „Nu mă mai ascultă!” Considerăm că aceste evenimente neplăcute pot fi diminuate dacă, în prealabil a existat o bună comunicare cu copilul, a existat „timp” pentru acesta, iar părintele a fost,este şi va fi cel mai bun prieten al copilului său.

I. Slavici spunea: „Oameni buni numai din copii fericiţi pot să iasă.”

Arta de a comunica nu este un proces natural ori o abilitate cu care ne naştem. Noi învaţăm să comunicăm. De aceea trebuie să studiem ce învăţăm ca să putem folosi cunoştinţele noastre mai eficient. Orice comunicare implică creaţie şi schimb de înţelesuri.

Comunicarea semnifică mult mai mult decât schimbul şi răspândirea de informaţii; comunicarea crează şi menţine societatea.

 

Suntem sau nu în pericol?

 

Raul Popovici –student- anul II

USAMVBT- Ingineria Mediului

 

 

Acest secol în care ne aflăm, este un moment plin de descoperiri si înaintări a civilizaţiei omeneşti.

Până nu demult resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice si a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie primă şi energie pentru producţia de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensă resurselor pămantului relevă, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.

Perfectionarea si modernizarea proceselor tehnologice, utilizând cele mai noi cuceriri stiinţifice, au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu şi pe cele energetice. Ca urmare a industrializării şi creşterii producţiei de bunuri au sporit mult materialele ce afectează mediul ambiant.

Tot mai des, o parte din materiile prime intermediare sau finale, produse deosebit de complexe, se regăsesc in aer, apa si în sol. Ploile acide sunt tot mai dese, ca urmare a prezenţei dioxidului de sulf din aer, datorită dezvoltarii proceselor termice si a utilizării unor combustibili inferiori; sunt evacuate in atmosferă importante cantitţi de oxizi de azot, de carbon, negru de fum, săruri si oxizi ai metalelor, antrenate de gazele de ardere, produse cu efecte dăunatoare asupra vegetaţiei, în general, şi direct sau indirect asupra omului.

Lumea se aflî in efervescentă. Schimbările care au avut loc si vor avea loc, creează, într-o viziune optimistă, speranţe si pentru remedierea fie si treptată a mediului înconjurator. În tumultul generalizat al schimbărilor, trebuie sa tragem înca un semnal de alarmă legat de mediul înconjurator si de supravieţuirea omului si a existenţei vietii pe Terra...

 

 

Cartierul Freidorf – realizări şi neîmpliniri

Dănuţ Regea, preşedintele Consiliului

Consultativ de Cartier Freidorf

 

Cartierul Freidorf, odinioară un sătuc liber, situat la marginea cetăţii, devine în a doua jumătate a secolului al- XX- lea, al VII-lea cartier al Municipiului Timişoara. Numele cartierului provinde la la

primii colonişti care s-au stabilit aici, sosiţi din regiunea Alsacia, dintr-o aşezare care purta acest nume, Freidorf.

La iniţiativa primăriei Timişoara, în anul 2003, la nivel de cartier s-au înfiinţat Consiliile Consultative de Cartier (CCC), aşa a luat fiinţă şi Consiliul Consultativ de Cartier din Freidorf, al doilea din Timişoara, având ca scop rezolvarea problemelor de cartier ale cetăţnilor.

Din anul 2008, la conducerea CCC Freidorf a fost ales actualul preşedinte, Dănuţ Regea, împreuna cu echipa: Ioviţă Mitică; Pavel Ioan; Balint Maria, toţi în calitate de vicepreşedinţi.

În perioada 2008-2011, în cartierul Freidorf s-au întâmplat mai multe lucruri, printre care amintim:

- introducerea infrastructurii (reţeaua de apă şi canalizare) pe o parte din străzi: Păcii, Muncii, Octav Băncilă;

- asfaltarea străziilor: Nicolae Filimon, Fragilor, Muncii, Păcii, Corneliu Baba, Octavian Băncilă, Pavel Dan, Podgoriei (partea dinspre baza sportivă AUTO);

- amenajarea a trei parcări ecologice;

- înfiinţarea a două spaţii de joacă pentru copii;

- înfiinţarea fântânilor de apă potabilă în cartier;

- amenajarea unei micro-pieţe alimentare;

- restabilizarea şi modernizarea parcului Petofi Sandor;

- organizarea anuală a “Zilelor Cartierului Freidorf”, pentru toate naţionalităţile care convieţuies în cartier în armonie şi linişte;

- prin plantarea pomilor şi a florilor s-a infrmuseţat aspectul cartierului

- s-a început restabilizarea şi repararea trotuarelor de pe strada Andreescu.
Din cauza lipsei de sprijin a autorităţiilor locale au rămas


deocamdată  şi câteva lucruri nerealizate, dar pe care noi sperăm să le ducem la bun sfârşit. Dintre acestea putem aminti:

- lipsa infrastructurii de apă şi canal pe străzile: Podgoriei, Bacalbaşa, Paganini, Răsoala din 1907, Romaniţei, Contemporanul, Bagdazar, Ioan Românul, Constantin Silvestri, Plaiul Sofocle. Pentru toate acestea există finanţare din fonduri europene în valoare de 29 mil. de euro pentru cartierul Freidorf. Lucrările trebuiau începute în toamna anului 2011, de către AQUATIM, lucru care nu s-a întâmplat încă şi pentru care instituţia sus-menţionată ar trebui să dea explicaţii;

- un alt obiectiv nerealizat este realizarea unei pieţe agroalimentare de cartier sau măcar o piaţă volantă, în aşa fel încât spaţiul respectiv să fie alocat douăzile pe săptămână pentru desfăşurarea activităţii de piaţă, iar în restul zilelor acel spaţiu să fie folosit de către toţi tinerii din cartier pentru activităţi sportive;

- igienizarea şi restabilizarea bălţii de pe strada Lămâiţei, pentru a putea deveni un spaţiu de joacă pentru copii şi loc de agrement;

- o altă mare nerealizarea şi una dintre cele mai grave este transportul în comun. Pentru că acum 3 ani s-a desfiinţat linia tramvaiului 3, în schimbul promisiunii că se va moderniza linia de tramvai pe ambele sensuri până la Fabrica de Zahăr, lucru care după această perioadă nu s-a realizat, ba mai mult nu mai există nici proiect finalizat pentru putea fi accesate fonduri europene;

- în domeniul învăţământului o mare problemă a fost desfiinţarea Şcolii Generale nr. 5, care a fost lăsată în paragină care se află într-un studiu avansat de degradare, deşi copiii de la Şcoala Generală 29 fac ore şi dupăamiază, deoarece spaţiul nu e suficient;

- o altă situaţie gravă se află în zona Polonă a cartierului, unde nu există nici măcar un punct farmaceutic, grădiniţă, şcoală primară şi nici măcar un mic parc de recreere şi petrecere a timpului liber.

După cum am spus şi mai sus, sperăm ca toate cele neîmplinite până acum să le împlinim în perioada care urmează.

 

Johnny Weissmüller

 

Preot Claudiu - M. Roşoiu

 

Fiecare oraş, cartier sau chiar în zonele rurale,  există o  personalitate care a marcat în felul său   comunitatea în care a trăit.

Un astfel de personaj  este si Johnny Weissmüller, pe numele său complet Peter Johann Weissmüller născut la 2 iunie 1904 în Timişoara Freidorf şi moare la 20 ianuarie 1924 în SUA.

Asemenea multor alţii în anul 1905 când acesta avea doar vârsta de 6 luni, familia va emigra în America, cu doar 23$ şi 50 de cenţi, la bordul vasului S.S.Roterdam, unde vor ajunge la New York, stabilindu-se în 1910 la Chicago. Se întoarce conform mărturisirilor sale în Timisoara împreună cu mama sa şi cu fratele său născut întretimp, în anul 1907.

Deşi autobiografia sa este puţin romanţată, el  neagă originea s-a română, declarându-se cetăţean american în 1916 abandonează studile apucându-se serios de înot, învăţând înotul pe plajele lacului  Michigan, iar mai târziu se înscrie la YMCA.

Datorită muncii, perseverenţei şi ambiţiei sale, în anul 1924 reprezintă SUA la Jocurile Olimpice de la Paris, iar pentr a putea participa au fost ascunse unele date oficiale ale apartenenţei sale anterioare.

Astfel îşi începe o frumoasă carieră sportivă devenind de cinci ori medaliat cu aur la Jocurile Olimpice şi se face şi mai remarcat prin filmul de mare success in acea perioada ,,Tarzan”, dar are în spatele său un frumos palmarea sportiv:  67 de recorduri sportive, peste 52 de titluri de campion numai în America.


Cinematografia îi poartă  un deosebit respect  datorită celor 34 de filme precum: Tarzan – 12 filme între 1932-1976; Jungle Jim; sau rolul lui Johnny în trei fime cu acelaşi nume.

Viaţa de actor  se încheie în 1956, când încearcă să se lanseze în afaceri dar fară success.

Se îmbolnăveşte în 1977, iar în 1984 se stinge din viaţă.

Chiar dacă prezenţa sa fizică  nu a fost una  de lungă durată în Freidorf, el rămâne un simbol al acestui cartier şi în zilele noastre.

 

 

LITANIE CĂTRE DUHUL SFÂNT SCRISĂ DE PĂRINTELE ARSENIE BOCA 1910-1989

 

SLAVA TATĂLUI ŞI FIULUI SI SFANTULUI DUH, PRECUM ERA LA INCEPUT, ACUM SI PURUREA SI IN VECII VECILOR, AMIN.

SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE DUHULE SFINTE.

1.  DUHULE SFINTE -COBOARA DE PE TRONUL MARIRII TALE SI RIDICA-TI UN CORT IN INIMA SLUJITORULUI TAU, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

2.  DUHULE SFINTE- CARE PURCEZI DE LA TATAL , SI DE LA FIUL, INVATA-MA SA TRAIESC PERMANENT IN PREZENTA LUI D-ZEU, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

3.  DUHULE SFINTE- CARE PURCEZI DE LA TATAL SI DE LA FIUL, INVATA-MA SA TRAIESC DUPA VOIA CELUI PREA INALT, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

4.  DUHULE SFINTE- CARE LOCUIESTI IN INIMA FIULUI, INVATA-MA SA TE CUNOSC SI SA TE IUBESC, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

5.  DUHULE SFINTE - CARE TE INGRIJESTI DE SLAVA TATALUI, INVATA-MA SA TRAIESC IN DARUIRE FATA DE D-ZEU. SI IN DEPLINA INCREDERE IN EL, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

6.  DUHULE SFINTE - SIMBOLIZAT PRIN LIMBILE DE FOC, APRINDE SI IN INIMA MEA FOCUL IUBIRII TALE, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE

 

7.  DUHULE SFINTE - PORUMBEL TAINIC, INVATA-MA SA INTELEG SFANTA SCRIPTURA, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

8.  DUHULE SFINTE - CARE NU AI NICIO INFATISARE SI NICI NUME, INVATA-MA SA MA ROG BINE SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

9. DUHULE SFINTE- CARE VORBESTI PRIN GURA PROFETILOR, INVATA-MA SA TRAIESC IN PACEA SUFLETULUI SI ECHILIBRUL SPIRITULUI, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

10.  DUHULE SFINTE - FOC ARZATOR DE IUBIRE, INVATA-MA SA TRAIESC INTELEPT SI RABDATOR, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

11. DUHULE SFINTE - DATATORUL TUTUROR DARURILOR, INVATA-MA SA TRAIESC IN SMERENIE SI MODESTIE, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

12.  DUHULE SFINTE - VISTIERIE ABUNDENTA DE HAR, INVATA-MA SA INTELEG VALOAREA SUFERINTELOR, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

13.  DUHULE SFINTE - VISTIERNIC NEMARGINIT DE HAR, INVATA-MA SA FOLOSESC CORECT TIMPUL PRETIOS, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

14.  DUHULE SFINTE - VISTIERNIC DE HAR INEPUIZABIL, FERESTE-MA DE LIPSA DE IUBIRE SI DE MANDRIE, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

15.  DUHULE SFINTE - A CARUI BOGATIE NU O POATE APRECIA NIMENI, INVATA-MA SA ALUNG IMAGINILE SI GANDURILE INUTILE, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

16.  DUHULE SFINTE - DATATORUL MULTOR DARURI, INVATA-MA SA EVIT ACTIVITATILE SI VORBELE INUTILE, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

17.  DUHULE SFINTE - DIN A CARUI PLINATATE AM LUAT NOI TOTI, INVATA-MA SA POT SA TAC SI SA VORBESC LA TIMPUL POTRIVIT , SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

18.  DUHULE SFINTE - IUBIRE VESNICA, INVATA-MA SA DAU CELORLALTI UN EXEMPLU BUN, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

19. DUHULE SFINTE - BUNATATE VESNICA, DA-MI PERSEVERENTA IN BINE PANA LA SFARSIT SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

20.  DUHULE SFINTE - DASCAL BUN, INVATA-MA SA MA PORT CORECT CU OAMENII, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

21.  DUHULE SFINTE - PRIETEN DRAG AL SUFLETELOR, INVATA-MA SA NU JUDEC PE NIMENI SI SA NU-MI AMINTESC RAUL FACUT MIE, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

22. DUHULE SFINTE - LUMINA CARE FERICESTI SUFLETELE, INVATA-MA SA VAD NEVOILE ALTORA SI SA NU OMIT FAPTELE BUNE, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

23.  DUHULE SFINTE - LUMINA VESNICA, AJUTA-MA SA-MI VAD GRESELILE SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

24.  DUHULE SFINTE - CARE INFAPTUIESTI MINUNI IN SUFLETE, CONDU-MA PRIN VIGILENTA LA PERFECTIUNE, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

25.  DUHULE SFINTE - IN FATA CARUIA NIMIC NU ESTE ASCUNS, INVATA-MA SA SCAP DE URMARI DIABOLICE, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

26. DUHULE SFINTE - CARE CUNOSTI VIITORUL UNIVERSULUI, TE ROG AJUTA-MA SA SCAP DE SUPUNEREA FATA DE TRUP SI DE DIAVOL, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

27.  DUHULE SFINTE - CARE CUNOSTI VIITORUL MEU, INCREDINTEZ OCROTIRII TALE FAMILIA MEA, PRIETENII SI PE TOTI OAMENII, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

28.  DUHULE SFINTE- CU AJUTORUL TAU DUMNEZEIESC, INVATA-MA SA TRAIESC SPRE SLAVA SI LAUDA LUI DZEU, SPRE BINELE SUFLETELOR SI BUCURIA MAICII DOMNULUI, CA SA POT MURI CA SLUGA ALEASA, SLAVA TIE DUMNEZEULE, DUHULE SFINTE, SLAVA TIE.

 

 
Crearea unei pagini web, Gratuit
Designed by Free CSS Templates.